Fundaşul lui Paris Saint-Germain, Nuno Mendes, a declarat că echipa mai are de disputat un singur meci pentru a rămâne în istorie, referindu-se la finala Ligii Campionilor programată pe 31 mai, împotriva celor de la Inter Milano.
„Este o zi mare pentru noi, suntem mândri şi fericiţi, noi şi toţi suporterii parizieni. Mai este încă un meci de jucat. Cât de departe am ajuns? Este complicat, este Liga Campionilor. Am făcut tot ce am putut pentru a ajunge în finală. Acesta este obiectivul nostru: să ajungem în finală şi să o câştigăm. A mai rămas un meci pentru a face istorie. (...) Întotdeauna este important să avem astfel de fani, care ne susţin de la început până la sfârşit”, a declarat Mendes.
De cealaltă parte, căpitanul Marquinhos a vorbit despre dorinţa de a cuceri trofeul, mai ales după experienţa finalei pierdute în 2020. „Este un sentiment extraordinar. Clubul îl merită. A fost un drum lung şi am avut câteva meciuri foarte dificile. Acum trebuie să profităm la maximum şi să ne pregătim pentru finală în cel mai bun mod posibil. Încă nu s-a terminat, ne dorim foarte mult să câştigăm acest titlu. Experienţa lasă cicatrici pe o carieră, dar te face să creşti. Întotdeauna trebuie să păstrezi o perspectivă pozitivă. În momentul de faţă, profit la maximum pe teren, când echipa aleargă şi se apără.
Încerc să transmit mesajul coechipierilor mei. Unii dintre ei abia au venit şi nu ştiu cât de greu a fost să ajung în acest punct, să am această mentalitate, acest ADN. Sunt fericit să fiu aici. Lucrăm pas cu pas şi am început competiţia cu ambiţia de a ajunge cât mai departe. Acum suntem în finală. Trebuie să ne pregătim pentru ea în cel mai bun mod posibil. Am pierdut deja o finală (în 2020, n.r.) şi ştiu cât de mult doare. Voi încerca să transmit experienţa mea coechipierilor mei. Vom lucra în acelaşi mod, astfel încât să ajungem acolo încrezători”, a spus Marquinhos.
Paris Saint-Germain a reuşit să obţină calificarea în ultimul act al Ligii Campionilor după ce, în returul semifinalelor, a trecut pe teren propriu de Arsenal Londra, cu scorul de 2-1.
În finală, formaţia pariziană o va înfrunta pe Inter Milano, care ajunge pentru a şaptea oară în finala competiţiei. De cealaltă parte, PSG va bifa a doua sa prezenţă în finală, după cea pierdută în 2020.