Nouă reglementare vizată pentru protecţia animalelor: Interzicerea anumitor concursuri şi spectacole

Nouă reglementare vizată pentru protecţia animalelor: Interzicerea anumitor concursuri şi spectacole

Concursurile, demonstraţiile sau spectacolele în care animalele sunt supuse unui efort excesiv ar urma să fie interzise, iar nerespectarea acestei prevederi va fi amendată cu până la 50.000 lei. În caz de deces al animalului sancţiunea va fi chiar închisoare de până la 3 ani, conform unui proiect analizat de Profit.ro.

Potrivit argumentelor aduse în sprijinul măsurii propuse, în ultimii ani, în numeroase localităţi din România, au fost organizate aşa-numitele ”concursuri de tracţiune cu cai" sau alte evenimente similare, în cadrul cărora animalele sunt forţate să tracteze greutăţi uriaşe în condiţii extreme, pentru amuzamentul publicului sau în numele unei ”tradiţii" care, în mod evident, contravine principiilor unei societăţi civilizate.

”Legislaţia în forma actuală nu prevede o interdicţie expresă a acestor evenimente, ceea ce permite interpretări arbitrare şi perpetuarea unor practici de o cruzime inacceptabilă, desfăşurate în public, adesea în prezenţa copiilor şi adolescenţilor”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.

Ca urmare, proiectul prevede că este interzisă organizarea, desfăşurarea sau promovarea de concursuri, spectacole sau demonstraţii publice care implică forţarea animalelor să tracteze, tragă, transporte sau deplaseze sarcini disproporţionate în raport cu capacitatea lor naturală, cu scop recreativ, competiţional, demonstrativ sau tradiţional.

Prin efort excesiv se înţelege orice activitate care determină suferinţă, stres, epuizare sau vătămare corporală animalului, indiferent de durata sau intensitatea acesteia.

Proiectul arată că nu pot fi invocate tradiţiile locale, religioase sau culturale drept justificare pentru desfăşurarea acestor tipuri de manifestări.

Autorităţile locale şi instituţiile organizatoare vor avea obligaţia de a solicita avizul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru orice eveniment care implică utilizarea animalelor, iar în lipsa avizului nu se va putea organiza evenimentul.

Nerespectarea acestor prevederi va fi sancţionată cu amendă de la 3.000 de lei la 12.000 de lei, iar nerespectarea repetată sau cauzarea decesului unui animal în acest fel va fi sancţionată cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei,  cu interzicerea organizării de evenimente publice care implică animale pentru o perioadă de până la 5 ani şi chiar cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Proiectul prevede şi înfiinţarea Registrului Naţional al persoanelor sancţionate pentru fapte de cruzime asupra aniinalelor, un instrument digital gestionat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, care va cuprinde toate persoanele sancţionate contravenţional sau condamnate penal pentru astfel de fapte.

Societatea Română de Radiodifuziune şi a Societatea Română de Televiziune, mai prevde proiectul, vor introduce în grilele de programe emisiuni şi campanii dedicate respectului faţă de animale, informării corecte asupra obligaţiilor legale ale deţinătorilor de animale, precum şi a riscurilor asociate abuzului sau neglijenţei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt