Noi proteste ale angajaţilor de la stat

Noi proteste ale angajaţilor de la stat
foto: arhivă

O nouă zi de proteste în România. Mii de angajaţi de la stat au ieşit în stradă sau în faţa instituţiilor pentru a cere salarii mai mari. Printre aceştia, personalul TESA din spitale, angajaţii de la mai multe prefecturi din ţară, ai direcţiilor de statistică sau lucrătorii de la metrou. Iar protestele nu se opresc aici. De săptămâna viitoare începe şi greva la CFR, iar 60% din traficul feroviar va fi oprit în totalitate.

Angajaţii de la departamentele tehnic, economic şi socio-administrativ de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” au protestat timp de jumătate de oră la intrarea în unitatea medicală. Se plâng că, de la intrarea în vigoare a legii salarizării unitare,  au fost una dintre categoriile care nu au beneficiat de creşteri ale veniturilor.

Au avut loc proteste spontane ale personalului TESA şi la Cluj-Napoca şi Tulcea, iar la Ministerul Sănătăţii angajaţii au pichetat pe holurile instituţiei.Nemulţumiţi de salarii sunt şi cei ce lucrează la prefecturile din întreaga ţară. Oamenii cer să fie plătiţi pe grila de administraţie de stat, aşa cum sunt încadraţi.

Sindicaliştii din prefecturi ameninţă că vor declanşa greva generală ce va duce la blocarea alegerilor pentru Parlamentul European. În stradă au ieşit şi angajaţii de la direcţiile de statistică din mai multe judeţe. 

Un protest de amploare a fost şi în faţa Guvernului. În jur de 700 de angajaţi ai Metrorex au cerut să se respecte noul contract colectiv de muncă, unde este prevăzută o creştere de 13% a salariilor.

Nemulţumiri legate de salarii au şi angajaţii CFR. De luni, aceştia vor declanşa greva. Până le vor fi rezolvate revendicările vor circula doar o treime din trenuri.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt