Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, anunţă că a avut în Franţa o întâlnire cu reprezentanţi ai companiilor din sectorul apărării şi al tehnologiilor emergente, discuţiile vizând extinderea cooperării industriale dintre cele două state.
Dan a transmis că România se pregăteşte pentru investiţii majore în domeniul apărării, însă nu doar în calitate de cumpărător, ci ca partener care doreşte transfer de tehnologie, producţie locală şi dezvoltarea unor capacităţi de export.
„Ne dorim parteneri care aduc producţie, tehnologie, locuri de muncă şi capacităţi de export în ţara noastră”, a scris acesta pe Facebook.
Potrivit lui Dan, mai multe companii franceze au deja proiecte avansate cu firme româneşti, inclusiv în domenii precum inteligenţa artificială şi securitatea cibernetică, unde Franţa este considerată lider european. Oficialul a vizitat şi fabrica Thales din Limours, cel mai mare centru de producţie de radare din Europa, subliniind că România urmăreşte ca o parte tot mai mare a tehnologiilor avansate să fie realizate pe plan local.
„România are ingineri talentaţi care pot contribui la dezvoltarea acestor tehnologii”, a mai afirmat el, precizând că o parte dintre acestea vor întări direct securitatea naţională.






