Nicuşor Dan a transmis un mesaj de Ziua Pompierilor, în care a evidenţiat rolul esenţial al protecţiei civile în securitatea naţională. Preşedintele a subliniat profesionalismul pompierilor români şi nevoia de investiţii în pregătire şi tehnologii moderne.
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Pompierilor, în care a vorbit despre curajul şi sacrificiile celor care intervin în situaţii de urgenţă. Şeful statului a subliniat că, în contextul actual, riscurile cu care se confruntă România sunt tot mai complexe.
„România celebrează astăzi Ziua Pompierilor, pentru a onora curajul şi sacrificiile celor care, cu profesionalism şi simţ al datoriei, îşi asumă misiuni dintre cele mai riscante pentru a salva vieţi şi a proteja comunităţi. Situaţiile de urgenţă impun evaluări corecte şi rapide, decizii clare şi intervenţii bine organizate.
Trăim într-o perioadă în care riscurile devin tot mai complexe şi mai greu de anticipat. Războiul din vecinătatea României, incendiile de vegetaţie, inundaţiile, fenomenele meteorologice extreme, accidentele tehnologice şi ameninţările asupra infrastructurilor critice ne obligă să privim protecţia civilă ca pe o componentă esenţială a securităţii naţionale”, a arătat Nicuşor Dan, duminică, în mesajul transmis de Ziua Pompierilor.
Pompierii români, apreciaţi şi peste graniţe
Potrivit preşedintelui, pompierii se află în prima linie în gestionarea situaţiilor de urgenţă, iar contribuţia lor este decisivă. Nicuşor Dan a remarcat faptul că profesionalismul acestora este recunoscut şi în afara ţării.
Participarea pompierilor români la misiuni internaţionale şi europene de protecţie civilă demonstrează capacitatea României de a sprijini alte state atunci când acestea se confruntă cu situaţii dramatice.
România are nevoie de o cultură modernă a rezilienţei
Preşedintele a atras atenţia şi asupra importanţei pregătirii populaţiei pentru situaţii de criză, considerând că aceasta trebuie să înceapă din instituţii, şcoli şi comunităţi.
„România are nevoie de o cultură modernă a rezilienţei. Oamenii trebuie să ştie cum să acţioneze în situaţii de criză, iar pregătirea trebuie să înceapă în instituţii, în şcoli, în comunităţile locale şi în fiecare familie.
Este, aşadar, necesar să continuăm investiţiile în instruire, în infrastructură şi în tehnologii inovatoare. Inteligenţa artificială, dronele, sistemele de avertizare timpurie, de comunicaţii şi soluţiile avansate de intervenţie trebuie să devină instrumente fireşti ale protecţiei civile moderne.
Însă dincolo de toate acestea, succesul oricărei misiuni de salvare se bazează pe spiritul de sacrificiu şi pe solidaritatea umană. Iar pompierii demonstrează, prin fiecare misiune dusă la bun sfârşit, ce înseamnă să fii în serviciul oamenilor şi al ţării, iar, pentru aceasta, merită întreaga noastră recunoştinţă. La mulţi ani pompierilor români!”, a transmis şeful statului.







