Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că în acest moment, în lipsa unui candidat viabil PSD-PNL, lupta s-a polarizat deja între primii clasaţi, Cristian Popescu Piedone şi el, astfel că este foarte greu pentru oricine să intre pe ultima sută de metri în această campanie pentru că pleacă cu un handicap foarte foarte mare.
Nicuşor Dan a mai spus că delimitarea coaliţiei faţă de medicul Cătălin Cîrstoiu este un lucru neserios şi cu Gabriela Firea i-ar fi plăcut să aibă o dezbatere pentru a compara mandatele.
”În mod evident este ceva neserios, pentru moment eu nu am informaţia oficială că domnul Cîrstoiu este retras însă, în orice caz, această delimitare pe care au avut-o ambele partide faţă de candidatul propus în urmă cu o lună este ceva neserios. Oricine îşi dă seama cât de complicat este oraşul ăsta, cu probleme care vin din trecut, nerezolvate, lipsă de investiţii şi este o misiune foarte grea pentru oricine, oricâte competenţe manageriale ar avea, să facă un proiect pentru Bucureşti în 7 săptămâni”, a spus primarul Capitalei la Digi24.
Nicuşor Dan a mai spus că în acest moment, în lipsa unui candidat viabil din partea celor două partide, datele din sondajul pe care l-a prezentat arată că fiind alegeri într-un singur tur, lupta s-a polarizat deja între primii doi clasaţi, Cristian Popescu Piedone şi el, iar fiecare are undeva între 40 şi 40 şi ceva la sută.
”Atunci, este foarte greu pentru oricine să intre pe ultima sută de metri în această campanie, pleacă cu un handicap foarte foarte mare”, a completat Nicuşor Dan.