Preşedintele Nicuşor Dan s-a întâlnit, duminică, la Rovaniemi, în Finlanda, cu cancelarul german Friedrich Merz. Cei doi au discutat despre securitatea Flancului Estic al NATO în contextul ameninţărilor Rusiei, despre dezvoltarea cooperării dintre România şi Germania în industria de apărare, dar şi despre viitorul buget al Uniunii Europene. Pe agenda discuţiilor s-a aflat şi sprijinul pentru Republica Moldova în procesul de aderare la UE.
Nicuşor Dan: Flancul Estic al NATO trebuie consolidat
Întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut loc în marja Summitului European pentru Arctica, găzduit de Finlanda. La finalul discuţiilor, Nicuşor Dan a transmis că între România şi Germania există un parteneriat solid şi că cele două ţări trebuie să continue cooperarea în domeniul securităţii.
„O întâlnire bună cu Cancelarul Federal al Germaniei, la Rovaniemi, în marja Summitului European pentru Arctica. Discuţia noastră a reconfirmat parteneriatul solid dintre România şi Germania”, a scris preşedintele pe platforma X.
Şeful statului a precizat că unul dintre principalele subiecte a fost securitatea din regiune şi necesitatea întăririi Flancului Estic al NATO, pe fondul ameninţărilor venite din partea Rusiei.
„Am subliniat necesitatea consolidării Flancului Estic al NATO în faţa ameninţărilor ruse, inclusiv a incursiunilor dronelor în spaţiul aerian aliat”, a transmis Nicuşor Dan.
Preşedintele României şi cancelarul german au discutat şi despre posibilitatea extinderii cooperării dintre cele două state în industria de apărare.
Bugetul UE şi sprijinul pentru Republica Moldova
Un alt subiect important a fost viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene, documentul care stabileşte principalele priorităţi de cheltuire a banilor europeni în următorii ani.
Nicuşor Dan a precizat că România susţine un buget european ambiţios, care să păstreze o politică de coeziune puternică şi să asigure fonduri suficiente pentru agricultură.
Discuţiile au vizat şi Republica Moldova şi parcursul său european. Potrivit preşedintelui, aderarea ţării vecine la Uniunea Europeană rămâne o prioritate pentru România, iar progresele Chişinăului trebuie susţinute prin deschiderea, la timp, a tuturor clusterelor de negociere.
Nicuşor Dan participă, duminică şi luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, organizat la Rovaniemi. Reuniunea urmăreşte conturarea unei abordări comune a Uniunii Europene faţă de Arctica, o zonă care a devenit tot mai importantă din punct de vedere geopolitic, economic şi climatic.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va prezenta poziţia României privind gestionarea provocărilor de securitate de pe spaţiul cuprins între Arctica şi Marea Neagră, în condiţiile în care evoluţiile din cele două regiuni sunt tot mai strâns legate.







