Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consideră că statul român trebuie să vină cu noi probe, pe măsură ce le descoperă, dar avertizează că inclusiv state cu structuri performante de intelligence dovedesc destul de greu astfel de interferenţe.
”Îi îndemn pe cei care încă se îndoiesc de interferenţele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024 din România să citească comunicatele de mai jos”, a scris, luni, pe Facebook, Nicuşor Dan, distribuind patru comunicate de presă emise de NATO, Consiliul Europei şi ale Guvernului britanic, notează News.ro.
Potrivit şefuluii statului, ”încercările de implicare a unor forţe statale străine în alegerile din ţara noastră din lunile precedente au fost pentru prima oară condamnate în declaraţii oficiale ale NATO şi ale Uniunii Europene”.
”NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Evident, statul român trebuie să vină cu noi probe, pe măsură ce le descoperă, şi ar fi trebuit să prevină ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024”, a mai transmis preşedintele.
Acesta se referă la unul dintre documente, aparţinând Marii Britanii.
”Dacă vă uitaţi însă la documentul tehnic publicat de guvernul Marii Britanii prin care dezvăluie acţiuni ale GRU (veţi observa că, inclusiv pentru state recunoscute pentru activitatea lor de intelligence, dovedirea unor astfel de interferenţe este un proces de durată”, a mai transmis preşedintele.
Preşedintele Nicuşor Dan, care a făcut, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndreptate împotriva mai multor state, inclusiv România.
”Salut punctele de vedere”, a declarat Nicuşor Dan, adăugând că este important pentru a înţelege situaţia alegerilor din România din ultimul an.
La rândul său, cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că alegerile din România au fost influenţate masiv de entităţi din Rusia.
NATO şi UE au condamnat, vineri, activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse (GRU) şi îndreptate împotriva mai multor state membre NATO şi ale Uniunii Europene. Ministerul de Externe transmite că actorii subordonaţi GRU au vizat instituţii publice, operatori de infrastructură critică şi alte entităţi de pe teritoriul Alianţei şi al Uniunii Europene, inclusiv din România.
Alegerile prezidenţiale derulate în 24 noiembrie 2024 au fost anulate de Curtea Constituţională, fiind reluat întreg procesul, după ce documente ale diferitor servicii de informaţii, desecretizate de către CSAT, au vorbit despre influenţa unor actori statali şi non-statali asupra procesului electoral.