Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că prin Strategia naţională de Apărare a Ţării, vom avea o unitate sau o secţiune din cadrul SRI care se va ocupa de corupţie şi singura sa sarcină va fi să culeagă informaţii despre fenomenul de mare corupţie.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat care vor fi limitele serviciilor secrete în această strategie de apărare.
”Strategia are multe capitole, bineînţeles, dacă vorbim de sabotaj, de acte de culegere de informaţii, toate astea, serviciile vor avea aceleaşi atribuţii pe care le-au avut până acum. Noutatea este expres în zona de corupţie. (..) SRI-ul este un serviciu de informaţii care are o împărţire pe departamente, care decurge din strategie şi după aceea din planul de implementare. Şi aceste departamente, unele se ocupă de contraspionaj, altele de sabotaj, de crimă organizată, de fel de fel de lucruri. Prin faptul că am pus în Strategie, foarte explicit, capitolul corupţiei, vom avea o unitate sau o secţiune din cadrul SRI care se va ocupa de corupţie şi singura sa sarcină va fi să culeagă informaţii despre fenomenul de mare corupţie”, a explicat preşedintele Nicuşor Dan, citat de News.ro.
Despre criticile privind implicarea serviciilor în anchetele penale, şeful statului a explicat că ceea ce s-a întâmplat atunci a fost că ”serviciul s-a dus şi în zona de cercetare penală şi s-a dus şi în zona de judecată, din păcate”.
”Legea de atunci, din acea perioadă, nu spunea nici că serviciul trebuie să se implice în cercetarea penală, nici că trebuie să se implice în judecată. Întrebarea este care sunt mecanismele statului de drept care să prevină această implicare. Nu pot să fie decât, pe de o parte, controlul civil al activităţii, inclusiv al preşedintelui, şi pe de altă parte, instanţele de judecată. Şi trebuie să o spunem foarte clar că nu o să ne întoarcem ( la acea perioadă, nr)”, a subliniat Nicuşor Dan.






