Preşedintele Nicuşor Dan a avut o convorbire telefonică cu preşedintele SUA, Donald Trump.
Discuţia a durat circa 10 minute, iar preşedintele american l-a invitat pe Nicuşor Dan în vizită la Washington.
Principalele teme de discuţie între cei doi lideri au fost subiecte de interes comun, precum securitatea în estul Europei, energia şi războiul din Ucraina.
De asemenea, în cadrul discuţiei telefonice, Trump l-ar fi felicitat pe Nicuşor Dan pentru câştigarea scrutinului prezidenţial din România, preşedintele american recunoscând astfel rezultatul alegerilor.
Donald Trump a fost foarte călduros şi l-a invitat pe preşedintele României să facă o vizită în SUA, potrivit unor surse citate de Digi 24.
Informaţia a fost confirmată de surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE).