Situaţie tensionată vineri seara în faţa Palatului Cotroceni. Mai mulţi protestatari s-au adunat să-şi exprime în stradă nemulţumirea legată de numirile în Justiţie. Aceştia au avut ocazia de a discuta faţă în faţă cu şeful statului, Nicuşor Dan ieşind şi vorbindu-le direct.
Preşedintele Nicuşor Dan a ieşit vineri seară în faţa Palatului Cotroceni pentru a discuta direct cu persoanele care protestau în legătură cu numirile din sistemul de Justiţie. Şeful statului le-a transmis acestora că îşi va asuma deciziile pe care le va lua în privinţa procurorilor, conform Cotidianul.ro.
Nicuşor Dan: „Numirile pe care le voi semna mi le voi asuma”
„Ce pot eu să vă spun este că numirile pe care le voi semna mi le voi asuma, adică procurorii care vor fi semnaţi de mine vor avea girul meu”, a declarat preşedintele, în dialogul cu protestatarii.
Nicuşor Dan a subliniat că are acces la mai multe informaţii decât cele disponibile publicului şi a cerut răbdare pentru a vedea rezultatele numirilor.
„Am de o sută de ori mai multe informaţii decât avem dumneavoastră”, a spus şeful statului.
Preşedintele a explicat că efectele acestor decizii vor putea fi evaluate abia după câteva luni
„Veţi vedea rezultatele acestor numiri probabil în şase luni de la momentul în care îi vor fi numiţi, pentru că oamenii ăştia trebuie să vină, să cunoască instituţia şi să lucreze cu oamenii pe care îi găsesc acolo. De asemenea, ce pot să vă spun este că periodic mă voi întâlni cu ei, cu şefii acestor instituţii”, a afirmat Nicuşor Dan.
În discuţia cu protestatarii, şeful statului a vorbit şi despre referendumul privind Justiţia, precizând că se lucrează la sistemul informatic necesar desfăşurării votului.
„Se lucrează la acel sistem informatic care, pe de o parte, să asigure confidenţialitatea, pentru că a fost o cerinţă a magistraţilor şi pe de altă parte, ca acest mecanism să nu poate să fie contestat, adică, cineva să ne acuze că am pus voturi de la unul sau de la altul”, a spus şeful statului.
În acelaşi timp, preşedintele a explicat că nu poate comenta punctual în privinţa unor persoane din sistemul de Justiţie.
„Din păcate, nu pot în momentul acesta, să vă răspund persoană cu persoană, pentru că m-aş antepronunţa şi ar fi nelegat. Eu vă încurajez, în afară de a vă informa din presă, să discutaţi de asemenea cu oameni din sistemul de justiţie”, a declarat Nicuşor Dan.
La un moment dat, acesta le-a cerut protestatarilor să numească zece procurori, în contextul discuţiei despre sistemul judiciar.
„Doamnă, eu vin din societatea civilă”
De asemenea, răspunzând unei protestatare care i-a cerut să aibă un dialog constant cu societatea civilă, preşedintele a subliniat legătura sa cu acest mediu.
„Doamnă, eu vin din societatea civilă, am stat 20 de ani acolo. Credeţi că deodată m-am cotit, aşa, ca să stau un puf? Sau ce credeţi că mi s-a întâmplat?”, a spus Nicuşor Dan.






