Nicoleta Pauliuc, senator PNL: Rolul unui ministru este de a rezolva problemele, nu de a le amâna până la calendele greceşti

Nicoleta Pauliuc, senator PNL: Rolul unui ministru este de a rezolva problemele, nu de a le amâna până la calendele greceşti
foto: facebook Nicoleta Pauliuc

”Am trăit s-o auzim şi pe asta: ministrul Sănătăţii, domnul Alexandru Rafila, ne spune că nu are el nicio atribuţie în rezolvarea revendicărilor legitime ale medicilor de familie şi ale medicilor din ambulatoriu. Mai are un pic şi ne spune că e de datoria ministrului Agriculturii sau a ministrului Apărării să se întâlnească cu reprezentanţii cadrelor medicale şi să închidă această criză care pune în pericol sănătatea oamenilor”, spune senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc, referitor la nemulţumirea medicilor de familie şi din ambulator care ameninţă că nu vor mai semna contracte cu CNAS dacă nu creşte valoarea punctului acordat pe serviciu. 
 
Pauliuc critică atotudinea ministrului Rafila, despre care spune că nu este la prima ”abatere” şi aminteşte că anul trecut a amânat în mai multe rânduri elaborarea normelor de aplicare pentru Planul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Cancerului. De altfel, acestea nu sunt gata nici în ziua de astăzi. 
 
”Această fugă perpetuă de responsabilitate şi tendinţa de a evita orice decizie angajantă creează haos în sistem. Rolul unui ministru este de a rezolva problemele, nu de a le amâna până la calendele greceşti. Nu e prima dată când se întâmplă aşa: anul trecut, au fost ocolite normele de aplicare pentru Planul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Cancerului (nici acum nu sunt toate); pe sfârşit de an, am avut spitale fără finanţare, iar Casa de Sănătate a ajuns să aibă datorii enorme către farmacii. Oricât am încerca să punem alt diagnostic, realitatea obiectivă este că sistemul sanitar din România are de înfruntat provocări serioase”, mai scrie Pauliuc pe pagina sa de facebook. 
 
În plus, aceasta atrage atenţia că pasarea responsabilităţii doar către CNAS este o pistă falsă, întrucât instituţia este în subordinea ministerului, iar ministrul Rafila este cel care a propus şi susţinut în Guvern şi în Parlament bugetul CNAS pe 2024. 
 
”Un bǎrbat de stat şi-ar asuma responsabilitatea, i-ar chema pe sindicalişti la discuţii şi ar duce problema în Guvern, aşa cum este firesc. Fuga de responsabilitate nu este şi nu poate fi o soluţie niciodată”, încheie Pauliuc. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt