NEWS ALERT. Judecătorii CCR au anulat candidatura Dianei Şoşoacă la preşedinţia României. Decizia este definitivă. Contestaţiile privind candidaturile lui Ciucă, Ciolacu, Geoană, Orban şi Hunor au fost respinse

NEWS ALERT. Judecătorii CCR au anulat candidatura Dianei Şoşoacă la preşedinţia României. Decizia este definitivă. Contestaţiile privind candidaturile lui Ciucă, Ciolacu, Geoană, Orban şi Hunor au fost respinse

Curtea Constituţională a României anunţă, sâmbătă, că s-au depus 7 contestaţii care vizează candidaturile lui Mircea Geoană, Diana Şoşoacă, Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor şi Ludovic Orban.

Judecătorii CCR au anulat decizia BEC privind candidatura Dianei Şoşoacă la preşedinţia României. Decizia CCR este definitivă, reprezentanta partidului SOS România nu mai are nicio cale de atac.

Într-un comunicat oficial, Curtea Constituţională a anunţat că, în urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, a admis contestaţiile formulate de doamna Amalia Bellantoni şi domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024. 

De asemenea, judecătorii CCR au respins, sâmbătă, contestaţiile privind înregistrarea candidaturilor lui Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor, Marcel Ciolacu, Mircea Geoană şi Ludovic Orban, iar aceştia pot candida la alegerile prezidenţiale.

Afla mai multe despresosoaca
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt