New York Times: Biden e pe cale să se ridiculizeze şi să-şi pună în pericol întreaga moştenire politică

New York Times: Biden e pe cale să se ridiculizeze şi să-şi pună în pericol întreaga moştenire politică

Comitetul editorial al cotidianului The New York Times (NYT), din care fac parte editorialişti de renume, care l-a îndemnat deja să se retragă, a recidivat marţi, potrivit News.ro.

Democraţii ”trebuie să spună că el este pe cale să se ridiculizeze şi să-şi pună în pericol întreaga moştenire politică”, afirmă edfitorialiştii de seamă ai cotidianului newyorkez.

Cu doar patru luni înainte de alegerile prezidenţiale, obligarea lui Joe Biden de a abandona ar fi, pentru Partidul său Democrat, o operaţiune foarte incertă şi extrem de periculoasă.

Chiar dacă ar reuşi, ar trebui ca democraţii să ajungă să facă să apară - fără să se sfâşie unii pe alţii - altă candidatură cel mai târziu la Convenţia Democrată de învestire a candidatului la fotoliul de la Casa Albă din august.

Atunci vor mai fi rămas doar aproximativ două luni de campanie până la alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie.

Donald Trump - care a rămas până acum în retragere faţă de speculaţiile cu privire la starea de sănătate a lui Joe Biden - a ieşit din această rezervă, marţi, la un miting de campanie la terenul său de golf de la Miami, în Florida.

”Aceasta este cea mai mare muşamalizare din toată istoria politcă”, a tunat el.

”Corupt, incompetent, suferind de tulburări cognitive”, sunt cuvintele folosite de miliardar pentru a-l mânji pe candidatul democrat.

Fostul preşedinte l-a provocat pe rivalul său să participe la altă dezbatere - fără moderator - şi l-a invitat să vină se înfunte într-o partidă de golf.

 

Afla mai multe desprebidennytalegeri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt