Situaţie incredibilă la şcoala de poliţie Septimiu Mureşan din Cluj Napoca. Directorul nu le mai permite, de aproape o lună, elevilor nevaccinaţi sa plece acasă la sfârşit de săptămână. Sunt lăsaţi liberi doar cei care s-au vaccinat, spre disperarea elevilor, dar şi a părinţilor. "Câtă vreme conduc şcoala pot sa fac ce consider eu de cuviinţă", a spus directorul, atunci când a fost întrebat despre acest abuz de cei de la sindicatul Europol.
Elevii nevaccinaţi au crezut la început că totul este doar o chestiune de intimidare, iar ameninţarea nu va fi pusă
niciodată în aplicare. Aveau să afle curând că s-au înşelat.
Cei de la sindicatul Europol au luat imediat legătura cu directorul şcolii pentru a afla dacă este adevărat ce le-au
scris elevii.
Pentru că este vorba de o instituţie de învăţământ cu regim închis şi, astfel, sunt afectate drepturile constituţionale ale elevilor, cei de la Europol au sesizat deja ministerul de interne, consiliul naţional pentru combaterea discriminării şi avocatul poporului. Renate Weber spune că nu a primit încă sesizarea, dar nici nu ar putea face mare lucru în acest caz.
Inspectoratul General al Poliţiei Române nu ştia nimic despre ceea ce se întâmplă la şcoala de Poliţie din Cluj Napoca. Până la o reacţie oficială, elevii şcolii de poliţie clujene vor rămâne probabil şi în acest weekend în campus.