Un raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor scoate la iveală posibile nereguli majore în contractele încheiate de Registrul Auto Român cu o firmă privată. Documentul indică achiziţii fragmentate, plăţi considerate nelegale şi lipsa unor garanţii financiare valide în contracte de milioane de lei.
Raportul de control finalizat la sfârşitul lunii aprilie relevă o serie de probleme în relaţia contractuală dintre Registrul Auto Român (RAR) şi societatea Sion Solution SRL, companie care a obţinut, în perioada 2022-2025, 24 de contracte cu instituţia, în valoare totală de peste 10,2 milioane de lei.
Potrivit documentului, doar un singur contract a fost atribuit prin licitaţie deschisă, respectiv cel pentru servicii de monitorizare a sistemelor de alarmă, în valoare de peste 6,8 milioane de lei. Restul de 23 de contracte, estimate la aproximativ 3,4 milioane de lei, au fost atribuite prin achiziţii directe, relatează Digi24.
Auditorii Ministerului Transporturilor susţin că aceste contracte ar fi fost divizate artificial pentru a evita pragurile valorice care impun organizarea unei licitaţii publice. În plus, mai multe servicii contractate separat erau deja acoperite de acordul principal, ceea ce a dus la suprapuneri şi la posibile plăţi duble pentru aceleaşi activităţi.
Raportul semnalează şi efectuarea unor plăţi considerate nelegale către Sion Solution SRL. Concret, RAR ar fi achitat aproape 1,9 milioane de lei înainte de finalizarea completă a proiectului, deşi documentaţia de achiziţie interzicea acordarea de avansuri.
O altă problemă identificată de echipa de control priveşte garanţiile financiare folosite în contract. Potrivit auditorilor, acestea au fost emise de instituţii financiare radiate din registrul BNR, ceea ce a lăsat contractul fără o garanţie validă pentru bună execuţie.
Până la publicarea informaţiilor, reprezentanţii firmei nu au transmis un punct de vedere privind concluziile raportului.






