Negocieri cruciale la Ministerul Finanţelor. Marcel Boloş bagă companiile în şedinţă

Negocieri cruciale la Ministerul Finanţelor. Marcel Boloş bagă companiile în şedinţă

Marcel Boloş ajunge astăzi faţă în faţă cu reprezentanţii mediului de afaceri, într-o şedinţă la Ministerul Finanţelor, cu doar câteva zile înainte de termenul-limită pentru prezentarea noilor măsuri fiscal. Totul în condiţiile în care multe dintre acestea sunt contestate de economişti.

Spre exemplu măsura CNP-ului fiscal, adică acea măsură care ar trebui să diferenţieze plătitorii de taxe. De asemenea şi despre acele restricţii la vânzarea proprietăţilor, cum ar fi în cazul caselor, al maşinilor sau al terenurilor pentru cei care au datorii la stat - măsuri contestate de economişti, dar şi de liberali.

Vorbim, de asemenea, şi despre măsura plafonării plăţilor cash pentru cei care au datorii la stat şi au poprire pe conturi - o altă măsură controversată, prezentată până în momentul de faţă.

Sunt câteva dintre scenariile discutat până acum şi care ar urma să fie dezbătute şi la ora 12.00, într-o întâlnire ce va avea loc într ministrul de Finanţe şi mediul de afaceri, informează Realitatea Plus.

Deşi au existat câteva controverse pe această temă, surse din Ministerul de Finanţe dau asigurări că până în momentul de faţă reprezentanţii companiilor au fost de acord şi chiar au susţinut toate aceste măsuri. Ar urma ca acestea să fie prezentate şi în Coaliţie, conform stiripesurse.ro.

Luna septembrie este termenul limită pentru acest lucru. Până la aceste măsuri, statul speră totuşi să strângă bani doar reducerea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile din instituţiile centrale.

(Elena Andrei)

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt