O femeie care suferă de o boală neurologică gravă a născut singură, acasă, în judeţul Galaţi. Chiar cu cinci minute înainte de naştere mama sa a sunat la ambulanţă, dar până să ajungă echipa de medici la adresă, copilul apăruse deja pe lume.
Este o intervenţie extrem de rară în judeţ şi asistenta care a venit în urma apelului este la început de carieră. Din fericire atât copilul cât şi mama sunt sănătoşi, chiar dacă medicii spun că astfel de naşteri sunt periculoase.
Luni, în jurul orei 15, o femeie a sunat la 112 şi a cerut intervenţia rapidă a unui echipaj de ambulanţă la ea acasă. Fiica sa, în vârstă de 34 de ani, care are o boală neurologică gravă, intrase în travaliu. Ambulanţa a sosit în doar 5 minute, însă nu a mai dus-o pe femeie la spital să nască, deoarece copilul apăruse deja pe lume.
Cele două femei au tăiat singure cordonul ombilical. Din fericire, asistenta a ajuns rapid şi a putut să îngrijească mama şi copilul. O naştere la domiciliu este foarte rară la noi în ţară şi în acelaşi timp, periculoasă. Din fericire, atât mama cât şi fiica proaspăt născută sunt sănătoase şi nu au suferit nicio complicaţie.
Mama şi copilul au ajuns la spital, după ce au fost îngrijite de asistentă. Însă medicii spun că procedura este una riscantă şi că orice s-ar întâmpla, cordonul ombilical ar trebui tăiat în prezenţa unui medic.
În Galaţi au mai avut loc naşteri la domiciliu în 2016, 2018 şi 2019.