Deşi în mare parte din ţară primăvara şi-a intrat în drepturi, la altitudini mari iarna nu a cedat încă. Pe Transalpina, drumarii au reluat deszăpezirea printre nămeţi consistenţi. Redeschiderea circulaţiei mai are însă de aşteptat câteva săptămâni.
În timp ce temperaturile cresc în zonele joase, pe Transalpina iarna încă îşi face simţită prezenţa. La peste 1.700 de metri altitudine, drumarii au început din nou lucrările de deszăpezire, folosind utilaje grele pentru a îndepărta stratul consistent de zăpadă de pe carosabil.
Intervenţiile se desfăşoară în special pe tronsonul dintre Rânca şi Pasul Urdele, unde echipele au reuşit să avanseze câţiva kilometri. Temperaturile mai ridicate din ultimele zile le-au permis să accelereze ritmul lucrărilor, însă condiţiile rămân dificile.
Dacă vremea va continua să fie favorabilă, există şanse ca circulaţia între Rânca şi Obârşia Lotrului să fie reluată în următoarele săptămâni. Până atunci, accesul turiştilor este interzis dincolo de staţiunea Rânca.
„Aşteptăm, cred că şi turiştii aşteaptă. E perfect şi cu zăpadă, e ceva plăcut. Sunt turişti care caută drumeţii pe munte, plimbări cu ATV.”, a spus un localnic, potrivit stirileprotv.ro.
Zona este deja în atenţia turiştilor, inclusiv a celor din străinătate, atraşi de peisajele spectaculoase oferite de sectorul încă închis al drumului.
„Le-am promis la bikeri, la cluburile de bikeri care fac Clisura Dunării şi Transalpina că o să ne grăbim şi noi cu deszăpezirea pentru că asta e cel mai mare punct de atracţie pe timp de vară”, a declarat Vasile Mitroiu, administrator al domeniului schiabil din Rânca.
Autorităţile atrag atenţia asupra pericolelor şi le cer şoferilor să respecte restricţiile impuse.
„Facem un apel la conducătorii auto să nu intre pe acest sector de drum chiar dacă văd că este parapetul dat la o parte, colegii noştri îl dau dimineaţa ca să poată să urce să lucreze”, a spus Cristi Tudor, reprezentant al DRDP Craiova.
Şi crescătorii de animale aşteaptă redeschiderea drumului pentru a relua tradiţia urcatului la munte.
„Noi, crescătorii de animale, vrem să facem un ritual al urcatului oilor la munte. Eu o să-mi aduc turma exact pe 17 mai, de urcatul oilor la munte. Transhumanţa a intrat în UNESCO şi vrem să ne bucurăm de acest lucru.”
Chiar şi după îndepărtarea zăpezii, vor fi necesare lucrări suplimentare pentru refacerea indicatoarelor şi marcajelor rutiere afectate de iarnă. În mod tradiţional, Transalpina este redeschisă la începutul lunii iunie.






