Nadia Comăneci a fost protagonista unui moment special la Paris, unde a urcat pe podiumul celebrului Le Défilé L’Oréal Paris. Fosta mare gimnastă română a defilat luni seară, în Place Joffre, în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, alături de personalităţi precum Jane Fonda, Viola Davis şi Eva Longoria.
Evenimentul a ajuns în acest an la cea de-a noua ediţie şi a avut ca temă „Express Your Worth”, inspirată de celebrul mesaj „Because You’re Worth It”, folosit de L’Oréal Paris de mai multe decenii. Organizatorii au pus un accent deosebit pe experienţă şi valoare personală, iar femeile trecute de 50 de ani au ocupat un loc important în spectacol.
Pentru Nadia Comăneci, apariţia are o semnificaţie aparte şi prin prisma colaborării sale cu brandul francez. Din 2025, fosta sportivă este ambasadoarea L’Oréal Paris în România, în cadrul campaniei „Lessons of Worth”. Prezenţa sa la Paris vine după ce 2026 a fost declarat Anul Nadia Comăneci, în semn de recunoaştere a impactului pe care l-a avut asupra sportului românesc şi mondial.
Fosta gimnastă a ales să promoveze şi de această dată creaţii româneşti. Pentru defilare, ea a purtat o rochie neagră semnată ATU Body Couture şi pantofi creaţi de brandul românesc Hardot. Ţinuta a fost completată de accesorii cu valoare personală: inelul primit de la soţul său, Bart Conner, şi un lănţişor decorat cu cercurile olimpice.
Podiumul a fost amenajat în apropierea Turnului Eiffel, iar finalul apariţiei Nadiei Comăneci a readus în atenţie gestul cu care obişnuia să-şi încheie exerciţiile de gimnastică. Momentul a făcut legătura între cariera sportivă care a consacrat-o şi apariţia sa pe scena modei.
Defilarea are loc la 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, competiţia în urma căreia Nadia Comăneci a devenit cunoscută în întreaga lume.
La eveniment au participat numeroase ambasadoare L’Oréal Paris. Printre celebrităţile care au defilat s-au numărat Viola Davis, Jane Fonda, Eva Longoria, Andie MacDowell, Kristen Bell, Simone Ashley şi Aja Naomi King, dar şi modelele Kendall Jenner şi Heidi Klum.
Un alt moment important al serii a fost oferit de Céline Dion. Artista a urcat pe scenă şi a interpretat piesa „I’m Alive”, lansată în 2002. Dion şi-a întrerupt astfel pentru scurt timp seria de concerte de la Plénitude Arena din Paris. Spectacolele au început pe 12 septembrie şi includ 16 concerte programate în această toamnă, urmând ca alte zece reprezentaţii să aibă loc în mai 2027.







