Motorina s-a ieftinit începând de duminică, după reducerea cu 20% a accizei, iar în staţiile Petrom litrul a coborât la 9,99 lei. Scăderea fiscală a dus la o reducere de 68 de bani pe litru în benzinării.
Preţul motorinei a scăzut în toate staţiile, la primele ore ale zilei de duminică, după aplicarea primei reduceri de acciză prevăzute de noua legislaţie. La Petrom, litrul de motorină standard poate fi cumpărat cu 9,99 lei, acesta fiind cel mai mic preţ dintre marile reţele.
La Lukoil, preţul ar urma să ajungă la aproximativ 10,20 lei pe litru, după ce compania majorase vineri tariful la 10,88 lei. În cazul Rompetrol, litrul ar urma să coste 10,11 lei, dacă reducerea fiscală este transferată integral către consumatori, relatează News.ro.
Acciza va fi redusă de două ori pe lună
Parlamentul a aprobat recent un act legislativ prin care este reinstituită starea de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere. Măsura prevede reduceri succesive ale accizei în următoarele trei luni.
Astfel, acciza la motorină va fi diminuată de două ori pe lună, cu procente cuprinse între 5% şi 25%, respectiv între 14 şi 70 de bani pe litru. Valoarea reducerii va depinde de evoluţia cotaţiilor internaţionale Platts şi a preţului mediu la pompă.
„Prima diminuare a accizei se aplică începând cu prima zi a primului segment de aplicare. Pentru segmentul bilunar în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi (1-15 august - n.r.) nu se aplică diminuarea accizei”, precizează noua lege.
România rămâne în topul preţurilor din Europa
Chiar şi după ieftinire, România se menţine în prima jumătate a clasamentului european al preţurilor la motorină.
Ţara noastră a coborât de pe locul al optulea, cu un preţ mediu de 10,02 lei pe litru, pe poziţia a 12-a, după reducerea accizei.







