Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, depusă de AUR, va fi dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaţilor şi va fi supusă votului miercuri.
Parlamentarii AUR au depus, săptămâna trecută, moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu, cu titlul 'Slăbirea securităţii energetice a României prin politici de mediu care obstrucţionează punerea în funcţiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989'.
'Securitatea energetică a României este astăzi grav vulnerabilizată. În primul semestru al anului 2025, România a înregistrat o creştere cu 54% a importurilor de energie electrică faţă de aceeaşi perioadă din 2024, iar balanţa comercială de electricitate a devenit negativă, ţara noastră devenind net importatoare, cu un deficit de aproximativ 2,4 TWh.
Aceste date, prezentate pe baza informaţiilor operatorului de transport Transelectrica, arată fără echivoc dependenţa tot mai mare de energia din afara graniţelor - o dependenţă care expune consumatorii şi economia la şocuri de preţ şi risc sistemic. Presiunea asupra preţurilor confirmă această vulnerabilitate. Pe piaţa spot, România s-a situat între primele trei state din Uniunea Europeană cu cele mai ridicate tarife pe această piaţă în prima jumătate a anului 2025. (...)
În plus, povara din facturile la energie a fost amplificată, de la 1 august 2025, prin majorarea cotei standard de TVA de la 19% la 21%. Au fost consemnate creşteri însemnate ale tarifelor la electricitate. Toate acestea indică un sistem fragil, cu riscuri de majorări tarifare persistente', afirmă semnatarii moţiunii.