Moment istoric pentru Bulgaria: 1 euro va fi schimbat la cursul de 1,95583 leva

Moment istoric pentru Bulgaria: 1 euro va fi schimbat la cursul de 1,95583 leva

Eurogrupul a confirmat rata oficială de conversie pentru adoptarea monedei euro de către Bulgaria: un euro va fi schimbat la cursul de 1,95583 leva. Aceasta reprezintă un nou pas în tranziţia ţării către moneda unică europeană, scrie Novinite.

După reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro, desfăşurată la Bruxelles, preşedintele Eurogrupului, Paschal Donohoe, a declarat că această evoluţie reflectă soliditatea şi creşterea continuă a economiei zonei euro.

„Rolul internaţional al monedei euro este o reflectare a puterii economiei zonei euro, iar aceasta continuă să crească. Luna trecută am anunţat veşti bune despre adoptarea monedei euro de către Bulgaria. Astăzi am continuat procesul de transformare în realitate, confirmând cursul leva/euro, care va fi stabilit în mod definitiv de Consiliul ECOFIN al UE”, a spus Donohoe în cadrul unei conferinţe de presă.

Deciziile finale privind aderarea Bulgariei la zona euro sunt programate pentru astăzi, implicând două instituţii-cheie. Parlamentul European urmează să voteze în sesiunea de la Strasbourg, iar Consiliul ECOFIN se reuneşte la Bruxelles pentru a da aprobarea formală.

Potrivit calendarului actual, Bulgaria va adopta oficial moneda euro la 1 ianuarie 2026. Prin această decizie, ţara îşi va încheia procesul de integrare în structurile economice centrale ale Uniunii Europene.

Nu este anticipată nicio opoziţie în procedurile de astăzi. Cererea Bulgariei de a adera la zona euro a primit sprijin unanim din partea liderilor şi statelor membre ale UE.

Raportul privind aderarea Bulgariei figurează ca prim punct pe ordinea de zi a Parlamentului European, votul fiind programat să înceapă la ora 13:00, ora Bulgariei, scrie Profit.ro.

Afla mai multe desprebulgariaeuro
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt