Preţul pentru cumpărarea locuinţelor noi ar putea fi mult mai mare de la începutul anului viitor! TVA-ul pentru imobilele cu o valoare de peste 100.000 de euro ar putea creşte la 9%.
În aceste condiţii, spun specialiştii în imobiliare, oamenii vor fi tentaţi să se îndrepte către chirii. Însă şi acestea sunt în continuă creştere. Numai în Bucureşti, spre exemplu, există apartamente pentru care un salariat cu un câştig mediu ar trebui să lucreze un an întreg ca să achite chiria pe o lună.
Ministerul Finanţelor a propus un nou proiect de lege care include o serie de măsuri fiscal - bugetare. Printre ele este şi modificarea cotei reduse de TVA în cazul locuinţelor. Dacă până acum vorbeam despre un TVA de 5% pentru imobilele noi cu o valoare de aproape de 120.000 de euro, de la începutul anului viitor este propusă o creştere de la 9%.
Dacă această măsura va intra în vigoare, experţii în imobiliare sunt de părere că oamenii nu îşi vor mai dori să cumpere locuinţe, ci să le închirieze. Însă şi chiriile au crescut. Un motiv ar fi şi reînceperea anului universitar.
Deşi românii sunt învăţaţi că trebuie să-şi cumpere un loc al lor, există şi oameni care plătesc mii de euro pe lună pentru apartamente în chirie. Într-un complex proaspăt deschis în nordul Capitalei oamenii închiriază apartmente de lux pentru perioade lungi de timp. De exemplu, pentru acest apartament cu 4 dormitoare, complet mobilat şi cu aproape 200 de metri pătraţi, preţul poate fi şi de 7.000 de euro pe lună.
În timp ce pe unii nu îi mai surprinde piaţa imobiliară din ţară, alţii recunosc că oamenii de rând nu şi-ar permite un asemenea lux. În această perioadă, în Bucureşti, pentru un apartament de 2 camere preţurile sunt între 400 şi 600 de euro.