La aproape trei decenii de la moartea lui Kurt Cobain, un nou raport criminalistic contestă concluzia oficială potrivit căreia solistul Nirvana s-ar fi sinucis, scrie Daily Mail.
Artistul a fost găsit mort pe 5 aprilie 1994, în locuinţa sa din Seattle, iar medicul legist a stabilit atunci că a fost vorba despre o sinucidere cu o puşcă Remington calibru 20.
O echipă independentă de experţi, coordonată de cercetătoarea Michelle Wilkins şi avându-l printre autori pe specialistul Brian Burnett, susţine însă că dovezile indică o posibilă omucidere.
Într-un studiu publicat într-o revistă de specialitate, aceştia invocă urme de leziuni asociate supradozei de heroină, lipsa sângelui pe mâinile artistului şi poziţionarea neobişnuită a armei şi a tubului cartuşului. Potrivit raportului, Cobain ar fi adus în stare de inconştienţă printr-o supradoză înainte de a fi împuşcat, iar scena ar fi fost aranjată pentru a sugera o sinucidere.
Biroul medicului legist din King County şi Poliţia din Seattle au transmis că nu există dovezi noi care să justifice redeschiderea cazului, menţinând concluzia iniţială de sinucidere.






