Mircea Lucescu a anunţat lotul echipei naţionale pentru meciurile cu Kosovo şi Lituania

Mircea Lucescu a anunţat lotul echipei naţionale pentru meciurile cu Kosovo şi Lituania

Selecţionerul reprezentativei României, Mircea Lucescu, a anunţat lotul pentru meciurile cu Kosovo şi Lituania, care vor avea loc pe 6, respectiv 9 septembrie, în Liga Naţiunilor, informează site-ul Federaţiei Române de Fotbal.

25 de fotbalişti, 16 care evoluează în străinătate şi 9 de la formaţii din Superligă, au primit convocarea pentru acţiunea care începe la 1 septembrie, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.

Meciul Kosovo - România va avea loc vineri, 6 septembrie, de la ora 21:45, pe stadionul Fadil Vokrri din Priştina.

Partida România - Lituania se va disputa luni, 9 septembrie, de la ora 21:45, pe stadionul Steaua din Bucureşti.

Lotul României este următorul:
Portari: Florin Niţă (Damac/Arabia Saudită, 25/0), Horaţiu Moldovan (Sassuolo/Italia, 11/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0);
Fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 21/1), Cristian Manea (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei Burcă (Baniyas/Emiratele Arabe Unite, 31/1), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia, 21/0), Virgil Ghiţă (KS Cracovia/Polonia, 1/0), Iulian Cristea (Universitatea Cluj, 4/0), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 39/2), Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj, 45/6);
Mijlocaşi: Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 19/0), Dennis Man (Parma/Italia, 28/7), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită, 74/15), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 59/5), Marius Marin (Pisa/Italia, 22/0), Darius Olaru (FCSB, 20/0), Mihai Lixandru (FCSB, 0/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia, 39/5), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 24/4), Florinel Coman (Al-Gharafa/Qatar, 17/1), Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova, 18/3);
Atacanţi: Denis Drăguş (Trabzonspor/Turcia, 15/3), George Puşcaş (Bodrum/Turcia, 44/11), Denis Alibec (Farul Constanţa, 39/5).

Din lotul lărgit fac parte şi Răzvan Sava, Constantin Grameni, Marius Corbu şi Louis Munteanu, însă selecţionerul Mircea Lucescu a decis ca aceştia să se alăture lotului U21 pentru meciurile importante pe care selecţionata Under 21 le dispută luna aceasta, cu Muntenegru şi Finlanda.

Următoarele meciurile din Liga Naţiunilor vor avea loc în octombrie şi noiembrie.

(Elena Andrei)

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt