Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană îl provoacă, marţi, pe Marcel Ciolacu, candidatul PSD, la o dezbatere 1 la 1. Aceasta ar urma să aibă loc sâmbătă, 19 octombrie, la ora 18.00, la Grand Hotel Bucureşti, cu un moderator neutru.
”Domnule, Marcel Ciolacu, vă invit la o dezbatere 1-1! Dumneavoastră aduceţi susţinerea politică, iar eu voi aduce cunoştinţele şi expertiza necesare. Este o oportunitate pentru alegători de a ne vedea faţă în faţă şi de a înţelege cu adevărat cine suntem şi ce reprezentăm”, a transmis Mircea Geoană într-un mesaj video postat pe Facebook.
”Ştim că sondajele ne arată pe primele locuri, ştiu că aveţi în spate un partid puternic, dar nu pot să nu constat că abilităţile pentru a conduce naţiunea noastră lipsesc. Într-o democraţie sănătoasă dezbaterea este esenţială, iar eu cred că trebuie să ne confruntăm ideile într-un mod deschis şi transparent”, arată Geoană în mesaj, citat de news.ro.
Geoană anunţă că dezbaterea ar urma să aibă loc sâmbătă, 19 octombrie, la ora 18.00, la Grand Hotel Bucureşti, cu un moderator neutru şi în prezenţa presei.