Mircea Fechet anunţă un program naţional pentru protecţia mediului, destinat copiilor / Ce sume de bani alocă Ministerul Mediului

Mircea Fechet anunţă un program naţional pentru protecţia mediului, destinat copiilor / Ce sume de bani alocă Ministerul Mediului

Protecţia mediului se învaţă. Ministrul Mircea Fechet anunţă startul unui program naţional numit Rangerii juniori. Finanţarea va fi de 10 milioane de lei. Elevii între 8 şi 18 ani vor învaţa să protejeze mediul, în cele 22 de arii protejate din ţară.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă lansarea Programului naţional „Rangerii juniori”. Acesta este destinat elevilor cu vârste între 8 şi 18 ani care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, particulare sau confesionale şi care vor desfăşura activităţi recreative în cele 22 de arii protejate din ţară.

Rangerii juniori vor învăţa în natură importanţa protejării acesteia. Solicitanţii eligibili sunt Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, prin ARBDD - Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii şi parcurile naţionale/parcurile naturale, prin administratorii desemnaţi în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare.

Programul pilot Rangerii Juniori are un buget de 10 milioane de lei, finanţat din Fondul pentru mediu, cu aproximativ 400 lei / zi pentru fiecare copil participant, prin parteneriate cu şcolile, cu scopul de a învăţa noua generaţie să protejeze natura şi mediul.

Ghidul de Finanţare al programului naţional „Rangerii Juniori” a fost lansat în consultare publică în luna mai

„Am discutat astăzi şi despre programul pilot Rangerii Juniori prin care finanţăm anul acesta cele 23 de administraţii de parcuri din România cu 10 milioane de lei. Finanţăm activităţi în parcurile naţionale, finanţăm cazarea copiilor, servicii de catering şi activităţi în sine, iar în măsura în care programul se va dovedi unul de succes, în anii viitori ne propunem să fim şi mai ambiţioşi, să alocăm un buget şi mai mare şi până la urmă să reuşim şi în România, replicând modelul din alte ţări, ca această activitate, de ranger junior, să fie cât mai des întâlnită în rândul tinerilor”, declara la acel moment Mircea Fechet.

Înscrierea în PNRJ se realizează prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM, pe pagina proprie de internet, www.afm.ro.

(Elena Andrei)

Afla mai multe desprefechetministrul medului
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt