Câte minţi pot să lumineze o carte? Atâtea câte o deschid. Asta au învăţat copiii din localitatea Hârlău, judeţul Iaşi. Acolo am găsit cea mai puternică lecţie de viaţă. Copiii nu sunt copii bogaţi, şcoala e veche, dar tocmai lipsurile au fost cele care i-au mânat pe cei mici să aibă un singur scop - învăţătura.
Dascălii şi-au pus sufletul şi cunoştinţele pe tavă şi în plus, le oferă dragostea pentru carte. Aşa au ajuns să se mândrească cu premii, cu reuşite şi primesc laude peste tot pe undem merg. Acolo sunt multe de făcut, dar zi de zi există speranţa care mută munţii.
O sală de clasă în care pereţii au primit o dâră de var. Culoarea în schimb o dau aceştia puşti care îndată ce îşi deschid cărţile şi caietele te îndeamnă să faci linişte şi să îi asculţi. Prin ei vorbeşte performanţa şi munca în faţa cărţilor deschise.
În şcoala gimnazială de la Hârlău nu s-au făcut reparaţii de peste 50 de ani dar asta nu i-a împiedicat pe dascăli să creeze contextul perfect pentru viaţa acestor copii. Viaţa de mâine. Pentru că până la urmă, oamenii mari au înţeles că nu zidul creşte caracterul ci stăruinţa şi mâna pe carte.
Ochi şi urechi, coate muncite, zile în care şi ar fi dorit să deschidă o tabletă sau un telefon sau să atingă o tablă inteligentă; sunt frânturi din lupta şi nevoia de a-şi descoperi menirea. Briana pare atipică la cei 14 ani fără machiaj şi îmbrăcată decent. Îşi creionează ziua de mâine prin desene senzaţionale pentru care a urcat pe podiumuri.
Cristina vorbeşte o engleză impecabilă şi la toate concursurile a lăsat în urmă copii de oraş şi a ridicat în aer zeci de premii până acum,. A ridicat şi numele şcolii prin mândria şi performanţa acestor copii sărmani, care doar visează la meditaţii.
Fără doar şi poate lecţia de la Hârlău e de fapt o lecţie a iubirii care cu siguranţă deja i-a înălţat şi îi va scoate pe aceşti copii cu fruntea sus în lume pentru că pe lângă drumul ce li se arată o mână ajunge mereu pe umărul lor şi cineva le şopteşte firav - te iubesc.
Performanţa se face cu mintea şi cu sufletul la Hârlău şi nu cu sălile moderne la care cei mici vizează de când au păşit pe uşa şcolii. Au în schimb un vis , să aibă locul lor favorit unde să creeze, un loc în care sa îşi aşeze premiile şi să studieze după şcoală. Un foişor de poveşti.
Câte minţi pot să lumineze o carte? Atâtea câte o deschid. Câţi oameni pot să schimbe destine? Atâţia cât încă mai cred că mâna întinsă oferita este dar. Cât timp există speranţă? Atâta timp cât încă oamenii mari cred în ea, iar cei mici pot să cânte şi să viseze.
