Ministrul Transporturilor spune că la mijlocul lunii iunie Bucureştiul va putea fi ocolit pe autostradă

Ministrul Transporturilor spune că la mijlocul lunii iunie Bucureştiul va putea fi ocolit pe autostradă

Procedurile de recepţie la lotul 3 al A0 Sud (Bragadiru-Joiţa) vor începe la 31 mai astfel încât în maximum două săptămâni după această dată să putem da în circulaţie cei 17 kilometri, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

'În data de 31 mai, vom începe procedurile de recepţie la acest lot, astfel încât în maximum două săptămâni după 31 mai să putem da în circulaţie aceşti 17 km. Sunt extrem de importanţi pentru bucureşteni aceşti 17 km, sunt extrem de importanţi pentru cei care vin dinspre Piteşti pe A1 şi nu vor mai intra în Bucureşti. Vor ocoli la regim de autostradă Bucureştiul, mergând spre Constanţa. Eu cred că nu trebuie să dezvolt foarte mult beneficiile aduse de închiderea acestui inel, fiindcă cel mai bine vom simţi aceste beneficii după ce vom da drumul circulaţiei. Eu cred că inclusiv pentru localităţile din jur e un mare plus închiderea acestui inel semisudic', a afirmat Grindeanu, citat de Agerpres.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a verificat marţi lucrările pe şantierul lotului 3 (Bragadiru-Joiţa) al A0 Sud.

Afla mai multe desprebucurestiautostrada
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt