Ministrul Sănătăţii afirmă că Planul Naţional de Cancer nu cuprinde unele categorii de pacienţi şi are şi neconcordanţe privind finanţarea

Ministrul Sănătăţii afirmă că Planul Naţional de Cancer nu cuprinde unele categorii de pacienţi şi are şi neconcordanţe privind finanţarea
foto: news.ro

”Avem un Plan de cancer care a fost elaborat şi pe care noi am încercat să îl implementăm (...) am  început să luăm punct cu punct ca să îl implementăm, să facem normele şi am avut un impas pentru că, în primul rând, am avut o problemă legată de finanţare. Finanţarea care este pe partea de diagnostic şi tratament este la CNAS şi era trecută ca fiind la Ministerul Sănătăţii, adică banii erau la Casă, dar Ministerul Sănătăţii trebuia să realizeze finanţarea”, a declarat, duminică seară, la Prima News, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Potrivi acestuia, o altă problemă era legată de faptul că anumite categorii de pacienţi cu cancer nu erau incluşi în acest Plan.

”Altă problemă era că alte categorii de pacienţi cu diferite cancere nu erau incluşi, cum ar fi cei cu melanom malign sau cancer gastric. Nu sunt aşa rare, dar 5 la sută dintre cancere sunt.... Sunt mai multe tipuri de cancer. Nu cred că noi avem dreptul nici moral, nici etic să poţi să administrezi un anumit tip de tratament unui pacient care să spunem că are cancer de col uterin şi alt tip de tratament să spui tu nu te-ai încadrat în listă”, a adăugat Rafila.

Alexandru Rafila a adăugat că a început implementarea Planului Naţional de Cancer, dar finanţarea continuă să fie o problemă.

 

”Cred că majoritatea normelor acestui plan, dacă putem să modificăm partea de finanţare, putem să le elaborăm până la sfârşitul acestui an”, a subliniat Rafila, adăugând că se doreşte rezolvarea cât mai rapidă a acestor probleme.

”Noi suntem deschişi nu numai la dialog, suntem deschişi să rezolvăm cât mai repede problemele pacienţilor oncologici”, a adăugat ministrul.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: