Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că premierul Marcel Ciolacu nu i-a solicitat demisia în urma scandalului care vizează Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din Bucureşti. Rafila arată însă că nu poate exclude posibilitatea ca acest lucru să se întâmple, news.ro.
”Întotdeauna, în politică, este o astfel de posibilitate”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat miercuri, la Antena 3, dacă se aşteaptă ca premierul să îi solicite demisia.
Întrebat dacă a discutat cu Marcel Ciolacu despre posibilitatea de a-i cere demisia, ministrul Sănătăţii a răspuns: ”Până în momentul de faţă nu, dar nu este o eventualitate pe care să o exclud”.
”Toată lumea m-a întrebat de demisie şi am spus: dom-le, nu cred că am motive să-mi dau demisia legat de acest caz. Cred că mai important decât o demisie – şi vă spun asta foarte sincer – este problema legată de credibilitatea sistemului de sănătate şi mai ales a corpului medical”, a declarat Rafila.
Şeful Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii, Sorin Luca, a demisionat, miercuri. Demisia are loc la câteva luni după ce, în luna aprilie, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, condus de el, a concluzionat că nu erau probleme la Spitalul ”Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.
Rafila a explicat, în emisiunea de miercuri de la Antena 3, că în urma verificărilor, Corpul de control al ministrului Sănătăţii ”a tras concluzii şi a făcut recomandări foarte clare managerului privind modul de organizare şi funcţionare a spitalului, care nu erau legate de problema celor 17 morţi”.
Rafila a subliniat că ”a fost vorba despre o acţiune de verificare şi documentare a celor două petiţii” transmise cu privire la nereguli în spital şi că ”nu a fost vorba despre un control care avea legătură cu morţile”.
Ministrul Sănătăţii subliniază că ministerul a luat ”măsuri imediate” în acest caz.