Ne-am propus să trecem iarna cu gazul din producţia proprie care înseamnă 25 de milioane de metri cubi zilnic plus ceea ce se extrage din depozite, iar românii trebuie să stea liniştiţi, pentru că nu rămâne nimeni fără gaz şi sunt protejaţi prin schema de compensare-plafonare, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
'Ne-am propus să trecem iarna cu gazul din producţia proprie care înseamnă cam 25 de milioane de metri cubi zilnic, plus ceea ce extragem din depozite - 19, 20, 20 şi ceva de milioane de metri cubi. În fiecare an, în februarie, mai ales în iernile geroase, se întâmplă acest fenomen: depozitele se golesc mai rapid, capacitatea de extracţie din depozite scade şi sunt perioade în care se poate apela mai mult la importuri. E o situaţie dacă vreţi conjuncturală.
Vreau să subliniez că niciun român nu are vreun risc să rămână fără gaz. Deci, securitatea energetică a ţării nu este sub nicio formă pusă în pericol. Am trimis Corpul de control la Depogaz să verificăm exact programul de extracţie, dacă a fost respectat, în ce măsură s-a urmat ceea ce noi am stabilit la începutul sezonului rece. Dacă s-a greşit undeva voi lua cele mai dure măsuri şi veţi vedea lucrul acesta, pentru că raportul va fi public.
Am remarcat că s-au extras ceva mai multe cantităţi în noiembrie faţă de alţi ani. E adevărat, a fost cel mai friguros noiembrie din ultimul deceniu, asta pe datele oficiale. Urmează să stabilim exact dacă s-a încălcat vreun principiu sau vreo regulă şi vom lua măsuri în consecinţă. Românii trebuie să stea liniştiţi. Nu rămâne nimeni fără gaz şi sunt protejaţi prin schema de compensare-plafonare', a spus Burduja, potrivit Agerpres.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a avut marţi o întâlnire de lucru cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, şi cu ministrul Mediului, Mircea Fechet, în care s-a discutat despre flexibilizarea procedurilor privind obţinerea de autorizaţii/avize/acorduri eliberate de cele două instituţii centrale şi de la structurile din teritoriu, precum şi despre identificarea aspectelor legislative care pot fi îmbunătăţite în contextul campaniei de irigaţii din 2025.