Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2024 – 2025 şi Ordinul privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat – 2025.
Principalele modificări propuse sunt posibilitatea vizualizării lucrărilor după afişarea rezultatelor iniţiale şi înainte de contestaţii, atât la evaluarea naţională, cât şi la bacalaureat; devansarea examenelor, respectiv competenţe bacalaureat – perioada 27 ianuarie – 7 februarie 2025; probe scrise (EN VIII şi bacalaureat 2025) încheiate înainte de finalul lunii iunie; publicarea, alături de calendarele examenelor, şi a calendarelor simulărilor examenelor naţionale (EN VIII şi bacalaureat 2025), aşa cum transmite Ministerul Educaţiei.
“Ca răspuns la solicitări – atât cele primite la Ministerul Educaţiei, cât şi cele exprimate în spaţiul public – luăm în calcul vizualizarea lucrărilor scrise la evaluarea naţională şi bacalaureat 2025, înainte de depunerea contestaţiilor. (…) Stimaţi profesori şi părinţi, am ţinut cont de sugestiile dumneavoastră ca datele simulărilor pentru evaluarea naţională şi bacalaureat să fie publicate mai devreme. Prin urmare, ca noutate faţă de anii şcolari trecuţi, stabilim datele simulărilor naţionale înainte de începerea anului şcolar“, a precizat Ligia Deca, ministrul Educaţiei.
Mai multe organizaţii au trimis solicitări Ministerului Educaţiei în acest an pentru a rezolva această problemă reală a candidaţilor la examenele naţionale. Până la această modificare, contestarea notei obţinute se făcea pe baza a ceea ce îşi amintea elevul că a scris în lucrare.
La fel de important este şi faptul că examenele pentru absolvenţii de clasa a VIII-a, cât şi pentru cei de liceu, se vor desfăşura până la finalul lunii iunie 2025, conform proiectului Ministerului Educaţiei aflat în dezbatere publică. De asemenea, această modificare vine ca urmare a solicitărilor din acest an în care probele de EN şi BAC au fost susţinute în zile caniculare şi în multe şcoli fără aer condiţionat.
Mai mult, datele simulărilor naţionale vor fi ştiute anul acesta şcolar înainte de începerea cursurilor, o noutate care vine în sprijinul elevilor, dar şi a profesorilor de la clasă.