Multă vreme politica externă a fost un consens naţional, cu excepţia acestei perioade, a declarat, luni, ministrul Oana Ţoiu, în deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române (RADR), potrivit Agerpres.
Ea a menţionat că la deschiderea RADR sunt prezenţi reprezentanţi ai mai multor partide politice, arătând că discuţia pe teme de politică externă indică ''drumul neşovăielnic al României pe calea transatlantică''.
Potrivit ministrului, este nevoie de o diplomaţie vocală, deoarece ''sursa puterii în politica externă este societatea, este votul cetăţenilor''.
Ţoiu a pledat pentru o conversaţie care ''trebuie să fie una clară, deschisă, fără subiecte tabu''.
''Mesajul este simplu şi este direct: pe România te poţi baza'', a transmis ministrul, care a adăugat că încrederea în ţara noastră este ''o investiţie pe termen lung pentru parteneri''.
Oana Ţoiu a subliniat că securitatea la Marea Neagră este o temă ''esenţială'' pentru întreaga Uniune Europeană, iar România ''trebuie să conducă această discuţie''.
''Rusia rămâne principala provocare şi va rămâne indiferent cum se termină negocierile de pace'', a completat ea.
Oana Ţoiu a pledat şi pentru un rol mai mare al României în ceea ce priveşte extinderea UE, pentru efortul de a deveni ''parteneri pentru procesul de aderare a vecinilor României''.
Ministrul a reiterat susţinerea ţării noastre pentru Republica Moldova şi a anunţat că îl va însoţi pe preşedintele Nicuşor Dan la Chişinău pe 31 august, de Ziua Limbii Române.
''Discuţia pe care o avem astăzi, aici, pe scenă, între partide diferite, cu multe diferenţe între noi, este o discuţie care arată drumul neşovăielnic al României pe calea europeană, pe calea transatlantică. Puterea neşovăielnică a României de a susţine vecinii noştri pe drumul european, claritatea morală absolută pe care o avem la nivel politic de a înţelege că războiul de la graniţa noastră are o singură opţiune pentru România - aceea de a susţine pacea prin a face eforturile necesare în dreptul nostru, în cadrul european, în parteneriatul transatlantic, pentru a ne asigura că vecinii noştri au instrumentele de care au nevoie pentru a obţine această pace durabilă şi justă'', a afirmat Ţoiu.
Ministrul a subliniat că, în prezent, este nevoie de o schimbare de paradigmă, fără a schimba pilonii pe care se construieşte politica externă.
''Marea Neagră, securitatea la Marea Neagră, este o temă esenţială pentru întreaga Uniune Europeană, este o temă esenţială pentru parteneriatul transatlantic. România este într-un moment în care trebuie să conducă aceste discuţii. Se aşteaptă de la noi să venim cu propuneri, se aşteaptă de la noi să venim cu idei, se aşteaptă de la noi să fim cei care găzduim şi creionăm această agendă, pentru că noi ştim, împreună cu vecinii noştri, cel mai bine ce avem de făcut aici împreună şi am început deja să facem asta'', a transmis Oana Ţoiu.
În actualul context, a menţionat ministrul de Externe, indiferent de cum se termină negocierile de pace, Rusia rămâne ''un element la care trebuie să fim nu doar atenţi, ci o ţară faţă de care trebuie să fim pregătiţi''.
''Diplomaţia română se află în prima linie a acestei misiuni. Prin efortul nostru comun sprijinim întărirea posturii aliate pe Flancul estic şi construim o abordare solidă pentru securitatea Mării Negre. Da, trebuie să dezvoltăm dimensiunea de apărare a parteneriatelor noastre: Statele Unite, aliaţii europeni, precum şi alţi parteneri. Mesajul este simplu şi este direct: pe România te poţi baza. Trebuie să rămânem ferm ancoraţi în apărarea valorilor noastre şi hotărâţi să contribuim la securitatea regiunii şi a lumii. Statutul de stat membru al Uniunii Europene, apartenenţa la NATO şi Parteneriatul strategic cu SUA rămân bazele politicii externe ale României'', a mai evidenţiat ministrul.