Miniştrii Partidului Social Democrat şi-au depus, joi, demisiile din Guvern, marcând oficial retragerea formaţiunii din Executivul condus de Ilie Bolojan. Aceştia au ajuns la Palatul Victoria în jurul orei 14:00, imediat după şedinţa de Guvern, având documentele semnate.
PSD deţinea în Cabinet şase portofolii importante, respectiv Transporturi, Agricultură, Energie, Sănătate, Justiţie şi Muncă, precum şi funcţia de vicepremier. Astfel, din funcţii au demisionat Ciprian Şerban, Florin Barbu, Bogdan Ivan, Alexandru Rogobete, Radu Marinescu şi Florin Manole, alături de vicepremierul Marian Neacşu. Formaţiunea politică a transmis că acest gest reprezintă o etapă decisivă în schimbarea direcţiei politice a guvernării.
Potrivit social-democraţilor, plecarea din Guvern oficializează decizia de retragere a sprijinului politic pentru actualul premier: „Demisiile miniştrilor social-democraţi reprezintă actul politic prin care a fost formalizată decizia partidului de a retrage sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan”, a transmis partidul, printr-un comunicat.
În acelaşi timp, PSD susţine că, în urma acestei decizii, Executivul nu mai beneficiază de o majoritate parlamentară legitimă.
„Din acest moment, premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcţia de conducere a Guvernului României. Potrivit Constituţiei, niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea naţională în nume propriu, contrar voinţei parlamentare majoritare, rezultate în urma alegerilor libere şi democratice”, spun social-democraţii.
De asemenea, partidul critică menţinerea actualului Executiv în funcţie în lipsa unei majorităţi parlamentare: „menţinerea în fruntea unui guvern nefuncţional, lipsit de o majoritate parlamentară, constituie o abordare profund iresponsabilă, cu implicaţii negative asupra economiei naţionale”.
Reprezentanţii PSD afirmă că retragerea din Guvern nu echivalează cu abandonarea responsabilităţilor politice, ci cu o încercare de resetare a direcţiei economice şi sociale.
„Retragerea miniştrilor PSD nu reprezintă o abandonare a guvernării, ci un act prin care este iniţiată schimbarea cerută de o largă majoritate a cetăţenilor români. Recesiunea, inflaţia, prăbuşirea consumului şi a producţiei impun o astfel de schimbare! Ar fi fost iresponsabil să continuăm pe aceeaşi cale care s-a dovedit greşită, mai ales în contextul geopolitic în care ne aflăm”, mai spune PSD în comunicat.
În continuare, formaţiunea şi-a exprimat disponibilitatea de a participa la formarea unui nou guvern, fie cu un premier politic, fie tehnocrat, cu condiţia ca acesta să poată colabora eficient cu majoritatea parlamentară şi să răspundă problemelor cetăţenilor. Totodată, PSD a anunţat că va continua să susţină în Parlament adoptarea actelor normative necesare, în special cele legate de proiectele finanţate din fonduri europene.
„Până la formarea unui nou guvern, PSD va asigura sprijinul parlamentar pentru adoptarea actelor normative necesare în derularea proiectelor cu finanţare europeană”, arată formaţiunea.
Chiar dacă şi-au depus demisiile, miniştrii PSD vor rămâne în funcţie până la finalizarea procedurilor legale, respectiv publicarea decretelor prezidenţiale în Monitorul Oficial. În această perioadă, aceştia nu vor mai participa la şedinţele de Guvern, însă îşi vor delega atribuţiile către secretari de stat desemnaţi de celelalte partide din coaliţie.






