Ministerul Finanţelor se alătură luptei pentru deblocarea banilor ROMATSA. Contestaţia va fi analizată pe 28 iulie în Belgia

Ministerul Finanţelor se alătură luptei pentru deblocarea banilor ROMATSA. Contestaţia va fi analizată pe 28 iulie în Belgia

Ministerul Finanţelor a contestat la rândul său decizia instanţei din Bruxelles care a dus la blocarea sumelor datorate ROMATSA prin Eurocontrol, în urma unei solicitări formulate de Pfizer. Demersul vine în paralel cu acţiunea depusă de compania română de trafic aerian, ambele contestaţii urmând să intre în procedură pe 28 iulie.

Criza financiară provocată de blocarea fondurilor colectate prin Eurocontrol a determinat Ministerul Finanţelor să intervină oficial în procesul deschis în Belgia. Informaţia a fost confirmată de secretarul de stat Mihai Diaconu, care a precizat că atât ministerul, cât şi ROMATSA au formulat contestaţii împotriva deciziei Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles.

„Da, au depus acţiune atât ROMATSA, cât şi Ministerul Finanţelor. În Belgia, ca şi la noi, instanţa este în vacanţă, dar este stabilit un termen pentru 28 iulie. O să vedem dacă se discută sau nu, nu se cunoaşte, momentan”, a declarat pentru News.ro Mihai Diaconu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Potrivit unor surse guvernamentale, termenul din 28 iulie este unul administrativ şi vizează etapele preliminare ale procesului, fără judecarea cauzei pe fond. O decizie în litigiu este aşteptată, cel mai probabil, în cursul lunii august.

ROMATSA cere ridicarea popririi

Conducerea ROMATSA a contestat, la rândul său, măsura dispusă în Belgia şi solicită ridicarea popririi instituite asupra fondurilor colectate prin Eurocontrol.

„ROMATSA a contestat măsura în faţa instanţei belgiene competente, prin avocaţi specializaţi în drept belgian. A fost depusă în termenul legal impus de legislaţia belgiana. Pe 28 iulie are loc înfăţişarea”, a declarat pentru News.ro un reprezentant al companiei.

„Subiectul contestaţiei vizează ridicarea popririi (pe conturi, n.r.), până la finalizarea procesului dintre statul român şi Pfizer”, a mai transmis reprezentantul ROMATSA.

Poprirea a fost instituită după ce Pfizer România a iniţiat executarea silită împotriva statului român pentru recuperarea unor sume rezultate din litigiul privind vaccinurile anti-COVID.

Resurse limitate şi risc pentru activitatea companiei

Reprezentanţii ROMATSA avertizează că blocarea fondurilor poate afecta în scurt timp funcţionarea regiei, întrucât aproximativ 85% din veniturile sale provin din tarifele de rută colectate prin Eurocontrol. Compania a subliniat că nu este debitorul obligaţiei care a generat poprirea, aceasta vizând statul român, însă efectele măsurii se răsfrâng direct asupra activităţii sale.

În prezent, serviciile de navigaţie aeriană se desfăşoară în condiţii normale, însă oficialii avertizează că resursele financiare disponibile sunt limitate la doar câteva săptămâni, motiv pentru care soluţionarea rapidă a litigiului este considerată esenţială.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI