Mii de persoane îmbrăcate în costume de Moş Crăciun au luat parte duminică în Madrid la o cursă în scopuri caritabile în beneficiul celor afectaţi de erupţia vulcanică, care durează de trei luni, de pe insula spaniolă La Palma, informează Reuters.
Îmbrăcaţi în costume în culorile clasice roşu şi alb, alergătorii au pornit în cursă sub un vârtej de zăpadă artificială de-a lungul Paseo de la Castellana, un bulevard important care trece prin centrul oraşului
Unii dintre alergători au înlocuit tradiţionalii pantaloni roşii ai lui Moş Crăciun cu pantaloni scurţi, mai sportivi, în timp ce mulţi participanţi purtau măşti ca măsură de precauţie împotriva coronavirusului.
''Trebuie să încerci să fii atent, în special în apropierea Crăciunului'', a spus Teresa, care a luat parte la cursă alături de colegii, purtând cu toţii măşti faciale
Mii de persoane au fost evacuate, cel puţin 2.910 clădiri au fost distruse, iar plantaţii de banane au fost devastate pe La Palma, o insulă din arhipelagul Canare. Vulcanul Cumbre Vieja a început să expulzeze şuvoaie de lavă incandescentă în septembrie, dar oamenii de ştiinţă au spus săptămâna trecută că erupţia s-ar apropia de final.
Sursa: Agerpres