Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Tudose a declarat marţi despre Cristian Popescu Piedone că este membru PSD şi aduce o plus-valoare, are bogată experienţa administrativă şi aduce voturi, are nişte oameni în spate. Despre prezenţa pe lista PSD a lui Victor Ponta, Tudose a spus că profesional, acesta a fost un prim-ministru foarte bun.
Mihai Tudose a fost întrebat de ce pe listele PSD sunt nume precum Piedone şi Victor Ponta.
”Noi avem interesul să guvernăm bine România. Ca să guvernăm, trebuie să câştigăm alegerile. Oamenii care au venit alături de noi şi care aduc o plus-valoare sunt bineveniţi. Da, domnul Cristian Popescu Piedone aduce o plus-valoare, are bogată experienţa administrativă şi, după cum s-a şi demonstrat, aduce voturi, reprezintă nişte oameni, are nişte oameni în spate. E valabil şi la domnul Ponta”, a spus Mihai Tudose, potrivit news.ro.
Întrebat de ce pe listele PSD se află membri PUSL, Tudose a precizat că Piedone este membru PSD, înscris la PSD şi că discuţiile cu acesta au început după alegerile locale. ”Şi atunci a fost o greşeală, toată lumea a recunoscut că a fost o greşeală”, a spus el, despre faptul că la alegerile pentru Primăria Generală au candidat separat.
Tudose a comentat şi prezenţa pe listele pentru parlamentare a fostului premier Victor Ponta.
”Una e relaţia personală. Nu vorbim despre cu cine face în rebelionul sau Paştele, eu sau domnul Ciolacu sau domnul Romaşcanu. Vorbim despre partid. Profesional, a fost un prim-ministru foarte bun. Uitaţi-vă la ceea ce a însemnat România pe acea guvernare. Uitaţi-vă ce a însemnat România pe guvernarea 2017, că după aia nu mai discut. Uitaţi-vă la nivelul de trai, uitaţi-vă la ce a însemnat deficitul atunci. A fost un prim-ministru bun”, a spus Tudose despre Victor Ponta.