Migranţi prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa, pe jos, spre Ungaria

Migranţi prinşi când încercau să treacă ilegal graniţa, pe jos, spre Ungaria

Aproximativ 20 de migranţi au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră arădeni când încercau să treacă graniţa în Ungaria pe jos, pe lângă punctele de control de la Nădlac II şi Curtici, majoritatea fiind solicitanţi de azil în România.

În perimetrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii au observat, vineri dimineaţă, zece persoane care se deplasau pe jos, pe lângă terminalul de marfă.

"Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, majoritatea solicitanţi de azil în ţara noastră", a informat Poliţia de Frontieră Arad.

Şi poliţiştii de frontieră de la Curtici au depistat, în terminalul de pe raza staţiei CFR, două grupuri de migranţi, în total opt persoane. Acestea sunt din Bangladesh, Pakistan si Afganistan, având vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în ţara noastră.

Cercetările continuă, iar migranţii ar putea fi cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt