Ministerul Afacerilor Externe reacţionează după incidentul produs joi în Marea Neagră, unde o dronă maritimă a fost distrusă de un avion F-16 românesc în apropierea platformei Neptun Deep. Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, a anunţat că aliaţii NATO au fost informaţi cu privire la evenimentele înregistrate şi a subliniat că România va continua, împreună cu partenerii săi, să protejeze teritoriul naţional şi infrastructura strategică.
Potrivit ministrului, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost ridicate de urgenţă după detectarea unei drone maritime în Zona Economică Exclusivă a României, în apropierea platformei Neptun Alpha, parte a proiectului energetic Neptun Deep.
Incidentul a avut loc la aproximativ 80 de mile marine est de Constanţa. Una dintre aeronave a deschis focul cu tunul de bord şi a lovit drona. Ulterior, dispozitivul a fost distrus în totalitate de o echipă EOD a Pazei de Coastă a României.
„Locaţia se află în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 80 de mile marine la est de oraşul Constanţa. Un avion F-16 al Forţelor Aeriene Române a atacat ţinta cu tunul de bord, lovind-o cu succes. Drona, care transporta explozivi, a fost ulterior distrusă complet de o echipă EOD a Pazei de Coastă a României”, a transmis Oana Ţoiu.
În urma incidentului, autorităţile române au verificat şi originea dispozitivului. Potrivit informaţiilor comunicate de Ministerul Apărării, prin canalul de consultare de urgenţă cu Ucraina s-a stabilit că drona nu provenea din această ţară.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunţat la rândul său că aeronava F-16 a distrus drona marină cu tunul de bord. Într-o primă comunicare, oficialul a menţionat că dispozitivul transporta explozibil, însă această informaţie a fost ulterior eliminată din postarea iniţială.
Ulterior, Miruţă a revenit cu o actualizare şi a precizat că a fost identificată o singură dronă, cea asupra căreia a intervenit avionul, şi că aceasta era încărcată cu explozibil. Reprezentanţii Ministerului Apărării au precizat că dispozitivul se afla în derivă.
„Am primit confirmarea oficială că nu este de provenienţă ucraineană”, a mai transmis Radu Miruţă.
Oana Ţoiu a atras atenţia asupra riscurilor generate de războiul din Ucraina pentru securitatea regiunii Mării Negre. Ministerul Afacerilor Externe consideră că protejarea infrastructurii maritime reprezintă o prioritate, în condiţiile intensificării incidentelor din zonă.
„Ministerul Afacerilor Externe din România reiterează importanţa deosebită a protejării infrastructurii maritime în Marea Neagră. Războiul ilegal de agresiune al Rusiei împotriva vecinului său suveran ameninţă securitatea generală a zonei Mării Negre, încălcând obligaţiile Rusiei în temeiul dreptului internaţional şi al convenţiilor internaţionale privind Marea Neagră”, subliniază Oana Ţoiu.
Ministrul interimar de Externe a precizat că România şi-a informat partenerii din NATO despre incidentele legate de drone produse joi.
„România şi aliaţii vor continua să asigure protecţia teritoriului aliat şi a suveranităţii naţionale în aer, pe apă şi pe teritoriul nostru. Ca urmare a acestor riscuri crescânde, România şi partenerii aliaţi din regiune şi-au extins cooperarea în Marea Neagră pentru a acoperi operaţiunile de deminare, precum şi protecţia infrastructurii maritime”, mai scrie Oana Ţoiu în postare.
La nivel european, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atras atenţia asupra unei intensificări a acţiunilor de intimidare şi ameninţare. Oficialul european susţine că acestea urmăresc inclusiv provocarea diviziunilor în interiorul Uniunii Europene şi alimentarea sentimentului de nesiguranţă în rândul populaţiei.







