Mircea Lucescu se află în continuare în stare gravă la Terapie Intensivă, după infarctul suferit. Medicii monitorizează atent evoluţia şi continuă tratamentul început. Un cardiolog atrage atenţia asupra complexităţii problemelor cardiace cu care se confruntă fostul selecţioner.
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu, în vârstă de 80 de ani, rămâne gravă, acesta fiind internat în continuare la Terapie Intensivă, după infarctul suferit la începutul lunii aprilie. Fostului selecţioner i s-a făcut rău chiar în dimineaţa zilei de 3 aprilie, atunci când urma să fie externat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Medicii continuă să depună eforturi pentru stabilizarea pacientului, iar pentru moment s-a decis continuarea tratamentului iniţial, urmând ca o nouă evaluare să fie făcută în zilele următoare.
În paralel, specialiştii analizează şi alte opţiuni terapeutice, în funcţie de evoluţia stării de sănătate. Medicul cardiolog Dan Tesloianu atrage atenţia asupra complexităţii cazului şi a riscurilor existente în situaţia unei eventuale intervenţii.
„Am văzut că s-a precizat că au reapărut aritmiile cardiace şi, probabil, a apărut şi o afectare neurologică importantă. Are în istoric un alt infarct, acum mulţi ani, deci este o inimă cu leziuni coronariene multiple. Plus că este un cerc vicios, pentru că nu ştim dacă angioplastia care i s-a făcut a rezolvat toată ischemia miocardică.
Poate că cea realizată în urgenţă a rezolvat doar o parte, fiind leziuni multiple, bănuiesc dificil, dacă nu imposibil, de abordat în totalitate. E ca atunci când ai o haină cu foarte multe găuri.
Una este să ai una-două găuri, le cârpeşti şi ai haina cât de cât utilă. Alta este să fie mâncată peste tot de molii. Oricât de mult ai cârpi-o, se rupe în altă parte. Cam aşa şi aici”, sunt precizările făcute de medicul cardiolog Dan Tesloianu pentru Fanatik.
În urma unei şedinţe la care au participat mai multe echipe medicale, inclusiv un cardiolog român din Franţa, s-a stabilit că tratamentul actual este adecvat şi va fi continuat.
Totodată, în funcţie de evoluţie, medicii iau în calcul şi posibilitatea montării unui sistem de asistare cardiacă (ECMO). Decizia finală va depinde de starea pacientului în perioada următoare, care rămâne critică.






