Medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balş, a declarat miercuri că ceea ce se întâmplă cu această epidemie de rujeolă se poate întâmpla şi cu gripa, dacă vaccinarea nu e corespunzătoare şi exemplele ar putea să continue şi cu alte boli infecţioase, din păcate, el arătând că acoperire vaccinală corespunzătoare la nivelul populaţiei ne scapă de aceste lucruri
Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balş a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că ”România cu multă vreme în urmă, pentru că istoria legată de vaccinare este lungă, a stat foarte bine la acest capitol al vaccinării, numai că lucrurile s-au pierdut în timp şi ce a fost în pandemie a fost momentul în care am avut intensitatea cea mai mare pentru antivaccinişti”.
”Indiferent despre ce vaccin discutăm, este aceeaşi problemă, chiar dacă e un vaccin studiat, despre care ştim absolut tot sau foarte multe lucruri, se întâmplă la fel. E o consecinţă directă, ce se întâmplă cu această epidemie de rujeolă se poate întâmpla şi cu gripa, dacă vaccinarea nu e corespunzătoare şi exemplele ar putea să continue şi cu alte boli infecţioase, din păcate”, a spus medicul în contextul epidemiei de rujeolă anunţată de Ministerul Sănătăţii.
Medicul a precizat că o acoperire vaccinală corespunzătoare la nivelul populaţiei ne scapă de aceste lucruri, şi important este ce putem face.
”E clar că nu discută nimeni despre obligativitate în momentul ăsta, e vorba de o conştientizare şi toate aceste campanii care au legătură cu medicii de familie, cu modalitatea prin care populaţia poate fi convinsă cu argumente ştiinţifice, corecte, logice, toate aceste campanii sunt binevenite, problema e că nu rezolvă pe moment, nu înseamnă că de azi pe mâine voi avea un effect direct. Pot să am o îmbunătăţire dar pe mine mă interesează ce fac cu sezonul rece, cu sezonul de gripă”, a subliniat Adrian Marinescu.
El a menţionat că, ”dacă ne referim la orice vaccin şi găsim ceva şi ne împotrivim, cu argumente care nu au nicio bază reală, vom ajunge în acelaşi punct, în momentul în care din păcate populaţia, că ea are de suferit, va ajunge să nu fie vaccinată şi va face boli infecţioase care le va pune viaţa în pericol”.
”Din păcate, şi la rujeolă dacă vorbim, înseamnă internare, indiferent de vârstă, copii, sunt adulţi, tineri, cei care au complicaţii, discutăm inclusiv de cazurile severe, din păcate şi chiar de pierderea vieţilor omeneşti şi lucrul acesta, ştiind că poate fi rezolvat prin vaccinare, cred că e de neacceptat în 2023”, a arătat medicul.
Întrebat despre vaccinarea obligatorie, Adrian Marinescu a spus că noţiunea nu ar funcţiona.
”Este evident că cel puţin în perioada următoare, obligativitatea nu ar veni decât cu un curect antivaccinist mult mai puternic. Cred însă că aplicarea fermă şi discuţia concretă, care să însemne şi o campanie dar şi o informare, o conştientizare, ar putea să schimbe lucrurile. Schimbarea nu va veni luna viitoare ci va veni peste ani de zile”, a afirmat el.