Medicii de la spitalul Meyer din Florenţa au reconstruit nasul unui băiat de cinci ani care s-a născut fără acest organ, copiindu-l pe cel al fratelui său geamăn cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D, informează ANSA.
Pacientul s-a născut prematur, la vârsta de 28 de săptămâni, fără piramidă nazală, din cauza unor complicaţii perinatale. Ca urmare, în loc de nas, el avea doar două găuri la nivelul feţei prin care putea să respire. Părinţii lui s-au adresat spitalului italian pentru a-i solicita ajutorul, temându-se că absenţa nasului îi va cauza fiului lor suferinţe emoţionale şi sociale.
Echipa de la Spitalul Pediatric Meyer din Florenţa, condusă de medicul Flavio Facchini, a folosit tehnici moderne de scanare pentru a alcătui o hartă digitală a nasului fratelui geamăn al pacientului, au imprimat o copie 3D în colaborare cu laboratorul T3Ddy şi au ataşat-o de chipul micului pacient prin intermediul a două operaţii. Prima dintre ele a durat şapte ore, transmite Agerpres.
„Totul a decurs foarte bine”, a declarat mama băiatului.
„Această întâlnire cu spitalul Meyer i-a redat copilului nostru încrederea în sine şi speranţa unei vieţi normale, la fel ca cea a geamănului său. În timp ce se priveşte în oglindă, el spune: ‘Acum chiar semăn cu adevărat cu fratele meu mai mic şi cu colegii mei de clasă'”, a adăugat ea.