Mecanic de locomotivă, prins la serviciu sub influenţa cannabisului, în urma unor controale făcute la Buzău

Mecanic de locomotivă, prins la serviciu sub influenţa cannabisului, în urma unor controale făcute la Buzău
foto: Pixabay

Un mecanic de locomotivă a fost prins la serviciu sub influenţa cannabisului, conform rezultatelor la testarea rapidă, iar alţi doi, care făceau activităţi de manevră, au refuzat să fie testaţi, anunţă CFR Călători, în urma unor controale făcute la Buzău, scrie news.ro.

Cei trei sunt cercetaţi acum în dosare penale.

Potrivit unui comunicat de joi al CFR Călători, la iniţiativa companiei, reprezentanţi ai Revizoratului General de Siguranţa Circulaţiei din cadrul acesteia, împreună cu reprezentanţi ai Poliţei Transporturi Buzău, au desfăşurat activităţi specifice la Revizia de Vagoane Călători din staţia CF Buzău, în cadrul planului de acţiune “Rail Action Week”, pentru depistarea mecanicilor de locomotivă care desfăşoară serviciul sub influenţa băuturilor alcoolice sau substanţelor psihoactive.

”În urma acestor acţiuni de control, un mecanic de locomotivă a fost depistat pozitiv la substanţa THC (canabis) la testarea rapidă, iar alţi 2 mecanici de locomotivă care desfăşurau activităţi de manevră au refuzat testarea pentru depistarea substanţelor psihoactive, ulterior refuzând şi prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea substanţelor psihoactive în sânge. Celor în cauză li s-au întocmit dosare penale, sub aspectul comiterii infracţiunilor de prezenţă la serviciu sub influenţa substanţelor psiohactive (conform art. 331 alin.2 Cod Penal) şi neîndeplinirea datoriilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă (conform art. 329 alin. 1 Cod Penal.)”, a precizat sursa citată.

Acţiuni similare au avut loc, în ultimele zile, şi pe raza sucursalelor Bucureşti, Craiova şi Cluj.

 

Afla mai multe desprecannabislocomotivamecanic
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt