Măsură pregătită în România. Bagajul de mână, de dimensiunile unei mici valize şi de maximum 10 kg - inclus obligatoriu în preţul biletului de avion

Măsură pregătită în România. Bagajul de mână, de dimensiunile unei mici valize şi de maximum 10 kg - inclus obligatoriu în preţul biletului de avion

Orice pasager va avea dreptul de a transporta la bordul unui avion un bagaj de mână, cu dimensiuni de 55 cm x 40 cm x 20 cm şi greutate de cel mult 10 kg, care va fi inclus în preţul standard al biletului de avion, fără perceperea unor taxe suplimentare, conform unui proiect iniţiat acum şi analizat de Profit.ro.

Motivul invocat pentru această iniţiativă este acela că, în ultimii ani, numeroase companii aeriene au introdus politici divergente privind dimensiunea şi greutatea bagajului de mână, fapt care a condus la confuzii frecvente în rândul pasagerilor, la taxe suplimentare neprevăzute şi Ia dificultăţi în compararea reală a preţului biletelor de avion.

În sprijinul măsurii este invocată şi decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cauza C-487/12, în care instanţa europeanî a hotărât că bagajele de mână trebuie considerate ca fiind un ”element indispensabil” transportului de pasageri, cu condiţia să respecte ”cerinţe rezonabile” în ceea ce priveşte greutatea şi dimensiunile, şi că nu pot face obiectul unui supliment de preţ.

Curtea consideră, de asemenea, că libertatea tarifară a transportatorilor aerieni în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1008/2008 nu include tarifarea bagajelor de mână.

De asemenea, Curtea subliniază necesitatea de a defini cerinţe specifice pentru bagajele de mână, care ar trebui să figureze în toate tarifele aeriene, şi de a remedia complexitatea normelor companiilor aeriene în materie de bagaje, conform proiectului.

Ca urmare, proiectul prevde stabilirea unor standard pentru bagajul de mână, respectiv de 55 x 40 x 20 cm şi de o greutate maximă admisă de 10 kg, în conformitate cu recomandările Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA) şi cu practicile larg răspândite ale principalelor companii aeriene internaţionale.

Fiecare pasager va avea dreptul de a transporta un bagaj de mână cu aceste caracteristici, iar acest bagaj va fi inclus în preţul standard al biletului de avion, fără perceperea unor taxe suplimentare.

Operatorii aerieni vor putea oferi contra cost opţiuni suplimentare pentru bagaje care depăşesc dimensiunile sau greutatea stabilite.

Totodată, operatorii aerieni vor avea obligaţia de a afişa în mod clar şi vizibil, pe toate platformele de vânzare, informaţii privind drepturile pasagerilor referitoare la bagajul de mână.

Nicio companie aeriană nu va putea interzice îmbarcarea unui bagaj de mână care respectă dimensiunile şi greutatea prevăzute.

Proiectul mai preved ca nerespectarea de către operatorii aerieni a acestor prevederi să constituie contravenţie şi să fie sancţionată cu amendă între 50.000 lei şi 100.000 lei.

În funcţie de gravitatea faptei, de recurenţă şi de veniturile operatorului, Autoritatea Aeronautică Civilă Română va putea impune şi  sancţiuni complementare:

- Obligaţia de rambursare către pasageri a sumelor percepute ilegal pentru bagaje de mână conforme;

- Suspendarea temporară a dreptului de a percepe taxe suplimentare pentru bagajul de mână, pe o durată de 3 până la 12 luni;

- Suspendarea operării zborurilor comerciale pe rutele interne sau internaţionale operate din România, pe o perioadă de până la 6 luni.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt