Masacru în Fâşia Gaza, cel puţin 500 de morţi

Masacru în Fâşia Gaza, cel puţin 500 de morţi
foto: captură video

Cel mai sângeros atac în Gaza, de la începutul conflictului cu Israelul, a făcut cel puţin 500 de morţi, noaptea trecută, după ce unul din spitale a fost atacat de o rachetă. Au fost ucişi răniţi internaţi, dar şi refugiaţi care îşi căutau adăpost. Femei, copii şi bătrâni care au crezut că vor fi în siguranţă.

Un adevărat masacru, care duce la escaladarea  conflictului din Orientul Mijlociu şi este pe cale să arunge o lume întreagă în haos şi violenţă. Mai multe ţări arabe au decretat trei zile de doliu naţional în memoria victimelor. Vă avertizăm, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional!

Spitalele din Gaza deveniseră un refugiu pentru mii de civili care fug din calea bombardamentelor israeliene. O rachetă care a lovit Spitalul baptist Al-Ahli a spulberat însă şi ultima lor speranţă. A urmat o explozie uriaşă, care a distrus o mare parte a clădirii Cel puţin 500 de oameni au murit, iar alte sute au fost răniţi, anunţă autorităţile palestiene.

Întuneric, haos şi panică. Victime mutilate şi pline de sânge, scoase pe tărgi, oameni plângând după cei dragi. Aşa a arătat cea mai neagră zi de la începutul războiului între Israel şi Hamas. Multi dintre cei ucişi ar fi copii şi femei. Chiar dacă nu i-a omorât explozia, au sfârşit printre dărâmături, înainte să fie salvaţi.
Imagini surprinse imediat după explozie arată părinţii cu copii în braţe, care aleargă să-şi salveze viaţa şi strigă cu disperare după ajutor.  Un medic aflat la spital, la datorie, povesteşte coşmarul prin care au trecut.
Morţii şi răniţii au fost duşi la centrele medicale din apropiere, însă şi acestea sunt arhipline. La spitalul Al-Shifa, zeci de cadavre învelite în cearceafuri pătate de sânge sau în folie de plastic au fost aliniate pe jos. Cu ultimele puteri, rudele încearcă să-i identifice pe cei dragi. 
Medicii care au ajuns la spital, să ofere primul ajutor, au fost copleşiţi de numărul uriaş de victime. 
Un lucru este cert. În Fâşia Gaz, niciun loc nu mai este acum sigur, iar cele două milioane de civili sunt aproape de colaps. Prinşi între atacurile cu rachete, cu resurse care se duc pe zi ce trece, nu mai au  unde să se refugieze. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt