Centrul Medical Barzilai este cel mai apropiat spital de oraşul Ashkelon, atacat furibund de mai multe ori de teroriştii Hamas. Aici ajung răniţii în stare extrem de gravă, pentru ca apoi să fie triaţi şi redirecţionaţi spre alte spitale din Israel. Medicul Tal Bergman, unul dintre directorii spitalului a vorbit cu Eugenia Foarfecă, jurnalist FOCUS.
Acest spital a fost lovit de bombe încă din prima zi a războiului, de sâmbătă. Cei de aici continuă să salveze vieţi pe bandă rulantă, deşi în acel moment spitalul a fost distrus în mare măsură. Atenţie, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!
Tal Bergman este psihiatru şi unul dintre directorii centrului medical Brazilai, situat în Ashkelon, zonă aflată sub asediul teroriştilor Hamas. Echipele medicale au tratat aici sute de răniţi în stare gravă. Până la spital e un drum de numai câteva minute de la chibuţurile atacate masiv, acolo unde unt comunităţi întregi de israelieni.
Nu este prima dată când au fost atacuri ale Hamas iar cei din spital au mai avut de-a face cu astfel de situaţii de criză. Niciodată însă atacurile nu au avut amploarea de acum.Aici lucrează de obicei câteva sute de doctori, în ture, dar în această situaţie de urgenţă mulţi au rămas în spital.
Medicul Tal Bergman a povestit jurnaliştilor FOCUS şi ce i-a mărturisit o femeie care a supravieţuit masacrului de la un festival unde erau mii de tineri. Este convins că oamenii din Israel vor rămâne profund marcaţi de tot ce se întâmplă. Tal Bergman a spus şi cum se pune la adăpost în momentul în care zona este atacată de rachete.
Medicul nu-şi poate stăpâni furia. Cuvântul teroare nu ajunge pentru a descrie tot ce s-a întâmplat. Spitalul a fost lovit de o rachetă, în prima noapte de război, şi a fost distrus aproape jumătate, iar astăzi, în a cincea zi de război, încă o rachetă a lovit ambulatoriul spitalului, unde erau trataţi foarte mulţi copii. Din fericire, clinica de îngrijiri de zi era închisă în momentul în care a căzut racheta.
Conducerea spitalului a decis să închidă serviciile din ambulator tocmai pentru a limita numărul victimelor.