Mărturii cutremurătoare din infernul Hamas

Mărturii cutremurătoare din infernul Hamas
foto: twitter.com/nexta_tv

Războiul aduce oroare, disperare şi lacrimi în ambele tabere. Israelul îşi numără morţii, iar cei care au scăpat ca prin minune din mâinile teroriştilor povestesc ce au pătimit. Sunt oameni care au stat ascunşi zeci de ore, iar moartea a trecut pe lângă ei.

Alţii au rămas fără familii, răpite de militanţii Hamas, şi stau cu sufletul la gură, fără veşti. Oficialii israelieni au reuşit să-i identifice pe cei luaţi prizonieri, aşa că mai există o fărâmă de speranţă. În Gaza, civilii trăiesc şi ei un coşmar. Fug dintr-un loc în altul să se adăpostească, dar nicăieri nu mai e sigur. În fiecare clipă, orice mişcare le poate aduce moartea. 

Keren a fost la un pas de a deveni un alt număr în bilanţul masacrului comis de Hamas. În Fâşia Gaza, civilii s-au trezit pentru a cincea zi într-un miros puternic de praf de arme. Iar Plestia, o jurnalistă din Gaza, spune că evacuarea e, practic, imposibilă în aceste momente. 

Tot din Fâşia Gaza apar imagini cu un tată aflat într-o ambulanţă după ce şi-a salvat cele două fiice. Un şofer de ambulanţă este surprins plângând. Nu mai suportă durerea oamenilor din jur şi se simte neputincios pentru că nu îi poate salva pe toţi.

De la Vatican, Papa Francisc, cere eliberarea de urgenţă a ostaticilor. 

srael a anunţat că a identificat mjoritatea ostaticilor luaţi de Hamas. Aproxiamtiv 100 de familii au fsot înştiinţate că rudele lor se află în Gaza. Soarta celor luaţi prizonieri rămâne însă în continuare incertă. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt