Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, la Cotroceni. Ce a discutat cu Klaus Iohannis

Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, la Cotroceni. Ce a discutat cu Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Fundaţiei Friedrich Ebert (Friedrich-Ebert-Stiftung), Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European. Au discutat despre noua configuraţie politică a UE şi despre situaţia geopolitică.

"Preşedintele României a subliniat importanţa unităţii şi a coeziunii la nivel european, în contextul creşterii influenţei forţelor extremiste, dar şi necesitatea stabilirii unor măsuri prin care proiectul european să răspundă mai bine nevoilor cetăţenilor şi să fie adaptat provocărilor actuale şi viitoare", informează Administraţia Prezidenţială.

În cadrul discuţiilor, au fost abordate şi aspecte privind situaţia geopolitică din regiune şi la nivel global, inclusiv evoluţiile conflictului din Ucraina şi modalităţile prin care Uniunea Europeană îşi va putea consolida influenţa şi competitivitatea la nivel global.

"Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că ţara noastră va rămâne un factor de stabilitate şi echilibru în regiune şi în Europa, iar consolidarea acestui statut reprezintă un angajament al autorităţilor române", arată Administraţia Prezidenţială.

În discuţii au fost evocate şi relaţiile foarte bune dintre România şi Germania, bazate pe o strânsă cooperare bilaterală, la nivel european, aliat şi internaţional. A fost subliniat şi rolul important al relaţiilor interumane pentru dezvoltarea cooperării româno-germane, fiind evidenţiată contribuţia importantă a minorităţii germane din România şi a comunităţii româneşti din Germania.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a transmis felicitări pentru împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea reprezentanţei Fundaţiei Friedrich Ebert în România şi a exprimat aprecierea faţă de activitatea susţinută a acesteia pentru consolidarea statului de drept, a bunei guvernări şi a democraţiei participative, conform Agerpres. 

(Elena Andrei)

Afla mai multe desprecotrocenimartin schulz
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt